La 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, Germania de Est continuă să existe?

Va atârna Estul veşnic de gâtul Vestului? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun acum, 20 de ani de la reunificare cât mai mulţi germani, atât din Vest cât şi din Est. Fostul preşedinte federal Horst Köhler a atras reacţii virulente când a constatat că: “în republică există mari diferenţe în caliatea vieţii. Acest lucru este valabil atât de la Nord la Sud cât şi de la Est la Vest“. Diferenţele între regiuni sunt ceva firesc şi trebuie acceptate ca atare. Egalitatea încurajeazã lenea şi frânează iniţiativa personală. Evident că acest reproş se adresează cetăţenilor est-germani, protestanţilor împotriva durului plan Hartz, extremiştilor de stânga, extremiştilor de dreapta şi bineînţeles „partidului majoritar al nealegătorilor“, marea masă a dezamăgiţilor. Ce s-a întamplat cu poporul german? Sunt nemţii, acum la 20 de ani de la căderea zidului, mai departe de reunificare decât la început? Cine doreşte reconstruirea zidului? Se pare că mai mult vesticii. În ceea ce-i priveşte pe cei din Est, ei privesc cu nostalgie spre timpurile RDG-ului, atunci când primau lipsa totală a şomajului, siguranţa socială, chiar dacã la un nivel modest, şansele de afirmare ale tinerilor, indiferent de poziţia socială a părinţilor, un sistem social şi de sănătate bine elaborat (îngrijire gratuită pentru toţi), relaţii interumane carcterizate prin ajutor reciproc şi de cuvântul „împreună“. Totuşi, acest sistem „minunat“ a clacat în 1989.

9.11.1989-3.10.1990

Dar înainte de a continua cu acestã prezentare a Germaniei de azi, sã ne întoarcem 20 de ani inapoi. Când la data de 9 noiembrie 1989 s-a deschis zidul în Berlin, germanii din Est şi Vest au fost cuprinşi de o adevărată euforie. Un eveniment ca acesta, deja socotit ca imposibil, a devenit realitate. Un sentiment de uimire neîncrezãtoare s-a amestecat cu jubilări spontane, oameni străini se îmbrăţişau şi nu numai la Berlin, ci peste tot în ţară, s-a sarbatorit întreaga noapte printr-o petrecere uriaşă de revedere. Şansa unică de a reface unitatea statală a Germaniei nu fusese niciodatã aşa de mare şi nimeni nu ştia la şfârşitul anului 1989 dacă această şansă mult aşteptată va reveni vreodată. Am putea spune că cu această ocazie sistemul socialist din Republica Democrată Germană şi-a recunoscut falimentul prin deschiderea zidului. Ea s-a prăbuşit într-un mod la fel de tăcut ca şi celelalte sisteme socialiste ale blocului răsăritean, cu puţin timp înainte sau după el. Acestă prăbuşire a pus în mişcare o dinamică a evenimentelor care a dat peste cap, cu un ritm ameţitor şi în timpul cel mai scurt o ordine mondială bipolară, ce părea de peste 40 de ani de neclintit.
Începând cu acea perioadă evenimentele s-au succedat rapid. La 18 martie 1990, în RDG au avut loc primele alegeri libere pentru Adunarea Naţionalã. Ele s-au încheiat cu un succes grandios al creştin-democraţilor şi al partenerilor lor din mişcarea cetăţenească, cu care au format Alianţa pentru Germania. Imediat după aceea au început tratativele între Bonn şi Berlinul de Est în vederea unei unificări economice şi monetare, care să aibă loc pe la mijlocul anului. În paralel se lucra la refacerea unităţii statale. După ce a fost fixat ţelul, calea de urmat a reieşit automat: aderarea RDG-ului la zona de valabilitate a legii fundamentale (Grundgesetz) conform articolului 23 al Constituţiei. Pe rând, foştii aliaţi şi-au dat acordul, ultima fiind Uniunea Sovietică (în cadrul vizitei cancelarului federal la Gorbaciov, în Caucaz, în iulie 1990). Contractul de unificare între Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană s-a semnat la 31 august 1991. Dupã un timp record al tratativelor, a trecut în săptămânile urmatoare peste obstacole parlamentare şi a intrat la 29 septembrie 1990 în vigoare. La 3 octombrie 1990 unitatea statală a Germaniei se facea simţită, RDG-ul încetând să existe. Două luni mai târziu poporul german îşi alegea pentru prima oară, în unitate şi libertate, parlamentul federal (Bundestag).


Căderea zidului Berlinului

Unificarea eşuată?

Lozinca „Noi suntem poporul“ a devenit foarte repede „Noi suntem un popor“ şi după cum se ştie deja, marca vest-germanã mult dorită, a fost introdusă în Est precipitat iar unificarea Germaniei s-a înfăptuit prin aderarea RDG-ului la RFG. Euforia iniţială a fost reală de ambele părţi, iar situaţia de astăzi este de fapt rezultatul speranţelor şi aşteptărilor din acele momente ce, din păcate, s-au dovedit a fi zadarnice. Extrem de naivi, mulţi dintre cetăţenii est-germani au crezut că odată cu reunficarea va sosi şi bunăstarea cetăţenilor din vechile state federale. Nici nu se concepea pe atunci, cã nici „dincolo“ nu domneşte pretutindeni belşugul. Părţile întunecate ale republicii federale nu se vedeau, mulţi nu doreau să le vadă.
În anul 1990 şi în urmãtorii ani s-a ajuns la o lichidare, chiar la o jefuire a RDG-ului. Prin aceasta, multe firme vest germane s-au reabilitat din punct de vedere economic; companiile concurente din RDG au fost pur şi simplu eliminate. Escrocii şi cavalerii norocului s-au îmbogăţit fără jenă, să nu mai vorbim despre Treuhand, instituţia ce a avut misiunea de a efectua privatizarea proprietăţii publice din fosta RDG. Nu toate întreprinderile RDG erau falimentare, căci dacã ar fi fost aşa, această ţară s-ar fi prăbuşit mult mai repede.

Dezindustrializarea fostei RDG

Dezindustrializarea efectuată în RDG este prima şi unica în istorie la o astfel de scară. Întreprinderi au fost vândute la simbolicul preţ de o marcă vest-germană, firmele din Vest le-au preluat bucuroase nu numai pe acestea dar şi banii publici destinaţi sprijinului economic. Nu după mult timp, firmele estice au fost din nou închise, după ce în prealabil s-a transferat tot ce s-a putut transfera către firmele vestice, incluzând bineînţeles şi banii publici. Ceea ce a rămas în Est sunt doar scheleţi industriali sau întreprinderi micşorate la extrem. Au fost construite, ce-i drept şi mici întreprinderi, dar acestea sunt departe de grandoarea marilor combinate ale RDG-ului.
Astfel, „peisajele înfloritoare“ pe care „cancelarul reunificării“ Helmut Kohl le-a promis germanilor în 1990 sunt în cel mai bun caz cele care înfloresc primăvara şi vara în curţile şi prin ruinele fostei RDG.

Fabrică în ruină în fosta RDG

La 25 septembrie 2004, primul ministru al Landului Sachsen-Anhalt, profesorul Böhmer declara: „pătura mijlocie este coloana vertebrală a economiei germane, cu toate acestea, întreprinderile mici şi mijlocii nu pot realiza singure reconstrucţia în Est. Pentru o structură sănătoasă este nevoie de întreprinderi mai mari.
95% din proprietatea statului RDG, întreprinderi, terenuri, nenumărate bunuri imobiliare, hoteluri şi castele au ajuns să fie deţinute de vest-germani. Est-germanilor le lipseşte capitalul pentru a forma întreprineri mijlocii.
Astfel, est-germanii sunt acum, la 20 de ani de la reunificare, un popor format din angajaţi, din mici întreprinzători, din o oarecare intelectualitate, din funcţionari publici, din pensionari şi din şomeri.
Tineretul, în marea lui majoritate nu-şi gãseşte de lucru aici, în noile landuri federale, şi emigrează, nu numai spre landurile vestice, ci chiar în străinătate.

Familia în Est

Li se cere oamenilor, în special angajaţilor, să fie flexibili. Acest lucru, înseamnă de fapt, să fii pregătit, sa-ţi schimbi de mai multe ori în viaţă meseria, să te respecializezi, să-ţi aranjezi viaţa în funcţie de oferta de muncă şi să pleci într-acolo unde poţi găsi de lucru.
Pentru această categorie de oameni este foarte greu sã-şi întemeieze o familie, să-şi cumpere o casă. Se descurcă, din păcate, mai bine singuri şi devin apatrizi. Aşa de sumbru să fie şi viitorul celor cinci noi landuri federale? Se pare că da!
De la reunificare, rata natalităţii a scăzut vertiginos în landurile din Est. Motivul nu este identic cu cel din Vest, unde oamenii nu-şi doresc copii pentru a-şi putea permite mai multe plăceri. Trista motivaţie a Estului este că femeile cu copii nu se pot ridica la pretenţile economiei capitaliste, riscându-şi astfel slujbele. Consecinţa este închiderea a nenumarate şcoli. Proces ce va continua şi în viitor. Toate acestea, dar şi locuinţele părăsite, multitudinea de blocuri de locuinţe abandonate sunt pentru oamenii de aici, experienţe noi şi prea putin încurajatoare.
Ca o compensaţie, centrele oraşelor estice sunt acum proaspat renovate şi modernizate, străzile sunt noi, există o uriaşă ofertă de bunuri şi posibilitatea de a călători oriunde în lume, atât cât te ţin baierile pungii. De libertatea mult promisă însă, dependenţii de salarii, nu pot profita. Nu vor să-şi piarda pâinea!

Dezmeticirea populaţiei

Realmente se poate vorbi de o dezmeticire a populaţiei din noile landuri. Ceea ce au sperat şi şi-au închipuit aceşti oameni, s-a dovedit a fi fost doar o iluzie. Luând în consideraţie aspectele prezentate mai sus şi experienţa personală a celor care trăiesc şi simt pe propria piele procesul reunificãrii, trebuie înţeles că est-germanii nu au cum să accepte sau să se resemneze cu vorbe ca: „inegalitatea între regiuni este normală şi trebuie acceptată ca atare“ sau „oamenii din regiunile înapoiate (ale Estului) să lupte din greu pentru a înainta spre un viitor al bunăstării.“
Întrebarea este, cum sã-şi creeze est-germanii noi locuri de muncă? În acest scop e nevoie, în afară de idei şi de optimism, de capital, iar tocmai capitalul lipseşte cu desăvârşire în Est. În marea lui majoritate, acesta se află în mâini vest-germane.
Li se reproşează est-germanilor, că s-ar văita mult prea des, şi că nu se arată recunoscători fraţilor vest-germani pentru efortul financiar depus în aceşti ultimi 15 ani. Ce altceva ar putea face nişte oameni, care sunt în incapacitatea de a-şi lua propriul destin în braţe, se întreabă la rândul lor esticii? De asemenea li se reproşeaza că cer statului locuri de muncă deoarece în RDG statul s-a îngrijit întotdeauna de tot şi toate. Răspunsul din partea Estului, în forma unei întrebări retorice nu întârzie: nu e firesc să ceară acelora care au dezindustrializat ţara s-o reindustrializeze pentru a crea locuri de muncă? De fapt, nici măcar nu e numai statul vizat, ci şi economia vest-germană, care a profitat din plin de înfrângerea Estului. Cum să devină independenţi financiar, un milion de est-germani? Ce să creeze aceştia şi cine să le cumpere produsele? De încercat au încercat mulţi şi mulţi au eşuat. E foarte greu sã te descurci ca mic întreprinzător după ce ai lucrat o viaţă întreagă la stat. Primul ministru al landului Sachsen-Anhalt a rezumat corect că est-germanii au nevoie de întreprinderi mari pentru a crea multe locuri de muncă. Dar este evident faptul, că marile concerne vest-germane nu sunt interesate să investească în Est. De ar fi fost altfel, ar fi fãcut-o până acum. Mai degrabă înclină să închida şi fimele deja existente în Est sau să micşoreze numărul angajaţilor, iar pe cei rămaşi să-i plătească la fel pentru muncă mai multă. Dar şi în Vest, spun vest-germanii se întâmplă acelaşi lucru: din ce în ce mai multe persoane cad victimă raţionalizării locurilor de muncă.

Salarii mai mici în Est

Politicieni de frunte au afirmat că dată fiind situaţia actuală, poporul german trebuie să se sacrifice. Dar, susţin esticii, ei ar fi adus mai multe jertfe. Ceea ce-i nemulţumeşte pe mulţi este nedreptatea, pe care o suportă încă de la început. Aici, lefurile şi salarile continuă să fie mai mici decât în vechile landuri. De ce? Productivitatea muncii e mai scăzută decât în Vest. Produsul intern brut pe persoană activă era de numai 59% dar şi salariile est-germanilor încă mai reprezintă numai 75% faţă de nivelul celor vest-germane. În acest context trebuie avut în vedere că salariile nu reprezintã numai costuri, ci şi putere de cumpărare care, la rândul ei, contribuie la creşterea cererii. În plus ele influenţează în mod esenţial motivaţia pentru muncă. Germania de Est a intrat astfel într-un cerc vicios din care nu poate scăpa, deşi a tot încercat în ultimii 20 de ani. Angajaţii băncilor sau companiilor de asigurări, cu sediul central în Vest, angajaţii lanţurilor de supermagazine vestice ALDI, EDEKA şi altele sau funcţionarii; toţi depunând aceeaşi muncă cu colegii lor din Vest, muncind chiar mai mult timp, câştigând însă mai puţin. Chiar şi soldatul din, să zicem, Leipzig primeşte o soldă mai mică decât cel din Köln. Aceeaşi diferenţă în cazul ajutorului pentru şomaj. Acestea sunt aspectele simple, concrete ale situaţiei. Cel ce trăieşte la ora actuală într-unul din cele cinci noi landuri federale nu vede şi de fapt nici măcar nu e interesat de date statistice. El îşi cunoaşte propria experienţă, care, de cele mai multe ori, nu este una fericită. Germania de Est e privită ca o ţară colonială, iar locuitorii ei s-au săturat să accepte acest fapt. De aceea, au început să demonstreze, chiar dacă într-un număr prea mic în comparaţie cu cifra totală a nemulţumiţilor. Nu puţini sunt cei lipsiţi de curaj sau dezamăgiţi atât de puternic încât nu speră să mai poata schimba ceva.


RFG, RDG şi reunifcarea lor la Poarta Brandenburg

În loc de concluzii

La mai bine de 20 de ani de la reunificare, clivajul dintre Est şi Vest e încă foarte mare. Nu numai din punct de vedere economic, prăpastia mentală şi sentimentală dintre cele două părţi ale ţării este de asemenea covârşitoare. Germanii din Est şi cei din Vest continuă să coexiste alături unii de alţii, în lumi diferite. Fumează ţigări diferite, mănâncă altfel de supe, beau alte vinuri , îndrăgesc alte emisiuni de televiziune, votează altfel. În ceea ce-i priveşte pe berlinezi, în minţile lor zidul continuă să existe. Numeroşi est-germani nu se simt acasă în statul reunificat.
În acest proces al unificării, unele decizii au fost luate într-un mod eronat, iar altele nu s-au materializat cum trebuie- atât politic cât şi economic.Visurile frumoase din 1990 nu au devenit deocamdată realitate. Dar nici prevestirile de rău augur nu s-au adeverit. În noile landuri federale se progresează totuşi. Încetul cu încetul se formează primele oaze ale bunăstării. În jurul acestora se vor adăuga inele de prosperitate, aşa cum în anii cincizeci şi şaizeci se petreceau faptele în Vest, făcând funcţional progresul economic al RFG. În acest proces se va forma o noua clasă de mijloc. Se va modifica treptat coloratura socială a Germaniei de Est, facilitând cu siguranţă refacerea naţiunii.

Foto: http://flickrhivemind.net/Tags/chemiefaserwerk si http://ro.wikipedia.org/wiki/Zidul_Berlinului

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.