Archive

December 6th, 2009

Judecătorul trădător din Bistriţa

Mălina Rus

Bistriţa, aşezare cu rădăcini săseşti de peste şapte sute de ani, era una dintre cele mai bogate şi frumoase cetăţi ale Transilvaniei medievale. Saşii, colonizaţi aici, la mijlocul secolului al XII-lea, de regii Coroanei ungare, au transformat localitatea într-un oraş prosper, cunoscut în acele vremuri datorită meşteşugarilor săi neîntrecuţi care făceau comerţ cu negustori de peste munţi şi hotare.

Case second-hand

Mălina Rus

Case second-hand

Case second-hand

December 5th

Rugăciunea copiilor către Sfîntul Nicolae

redactia@ziarul-bn.ro

 Şi o colindă a lui Ştefan Hruşcă!

 Şi o colindă a lui Ştefan Hruşcă!

Aşteptîndu-l pe Moş Nicolae

Mălina Rus

Ziua de mîine, 6 decembrie, aduce mare bucurie în sufletele credincioşilor, care îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae, şi copiilor care aşteaptă cu nerăbdare să vadă ce daruri le-a lăsat Moşul. Potrivit tradiţiei, cei mici îşi curăţă ghetuţele pentru ca, în seara aceasta, după ce ei se duc la culcare, Moş Nicolae să le umple de jucării şi dulciuri, răsplătindu-i pentru cuminţenia lor.

Ziua de mîine, 6 decembrie, aduce mare bucurie în sufletele credincioşilor, care îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae, şi copiilor care aşteaptă cu nerăbdare să vadă ce daruri le-a lăsat Moşul.

Colinde pe pietonalul din Bistriţa

Florica Dura

 Afluenţă mare de copii pe pietonalul din Bistriţa, unde două ONG-uri au organizat cursuri de colinde, şi au împărţit daruri, celebrînd astfel venirea lui Moş Nicolae şi Ziua Voluntariatului!

 Afluenţă mare de copii pe pietonalul din Bistriţa, unde două ONG-uri au organizat cursuri de colinde, şi au împărţit daruri, celebrînd astfel venirea lui Moş Nicolae şi Ziua Voluntariatului!

Cuceritorii paradisului - Vangelis

Florica Dura

O piesă muzicală care îmi place mult şi pe care v-o propun, dublată cu imagini din filmul care ilustrează descoperirea Americii -1492 

O piesă muzicală care îmi place mult şi pe care v-o propun, dublată cu imagini din filmul care ilustrează descoperirea Americii -1492 

December 4th

Votez cu Băsescu!

Florica Dura

 Nu mi-e ruşine şi nu mi-e greu să recunosc: am votat cu Băsescu pe 22 noiembrie. Şi o să votez din nou cu el, duminică 6 decembrie! Este singurul candidat capabil să fie preşedintele României, în acest moment. Este singurul care are curajul să se ia de gît cu caracatiţa comunistoidă pe care Ion Iliescu o patronează din umbră, precum un patriarh cu mîinile înroşite de sîngele celor care au murit după 22 decembrie 1989.

 Nu mi-e ruşine şi nu mi-e greu să recunosc: am votat cu Băsescu pe 22 noiembrie. Şi o să votez din nou cu el, duminică 6 decembrie! Este singurul candidat capabil să fie preşedintele României, în acest moment.

Geoană a recunoscut că a fost la Vîntu acasă!

redactia@ziarul-bn.ro

 Imagini preluate de pe you tube.

 Imagini preluate de pe you tube.

Valeriu Stoica le-a scris liberalilor

redactia@ziarul-bn.ro

Dragi liberali,