APM BN călcată de corpul de Control al ministerului! Specialiștii au ridicat acte de reglementare posibil falsificate!

 Vizate mai multe ilegalități semnalate de filiala USR BN, la începutul lui martie


Marți, 22 și miercuri, 23 iunie, la sediul Agenției de Protecție a Mediului Bistrița-Năsăud s-au aflat, potrivit surselor noastre guvernamentale, pentru a ridica înscrisuri și copii după mai multe documente, presupus falsificate, inspectorii Corpului de Control al ANPM. Specialiștii au avut ca temă de control un memoriu în patru puncte pe care USR BN l-a trimis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la începutul lunii martie a.c. Cele patru puncte se referă la:
1. lipsa transparenței decizionale, reglementată de Legea 544/2001;
2. Folosirea legii în interes personal de către conducerea APM BN;
3. Încălcare legii prin folosirea informațiilor și a documentelor cu rea credință și deschiderea unui posibil conflict de interese;
4. Folosirea funcției pentru obținerea pentru sine sau pentru terți a unui folos patrimonial;
Pentru o corectă informare redăm mai jos textul memoriului adresat de USR BN MMAP:
1.Lipsa transparenței decizionale a acestei importante instituții județene. Site-ul instituției nu este actualizat de doi ani! Motivare: Pentru a intra în posesia unei copii a unei reglementări, document care a generat începerea unor cercetări penale, in rem, din partea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, la solicitarea expresă a Gărzii Forestiere Cluj, a fost nevoie de cel puțin două solicitări în baza legii 544/2001, privind accesul la informațiile de interes public, și, de mai bine de o săptămână, ca timp de reacție, pentru a intra în posesia respectivului document”.
2. Folosirea legii în interes personal de către conducerea APM BN: Motivare: Avem suspiciuni rezonabile, care ne îndreptățesc să credem că, încălcarea legislației privind protecția mediului, legislație pe care conducerea și personalul APM BN sunt obligați să o pună în aplicare, a fost ”ocolită” cu bună știință, probabil pentru a răspunde unei comenzi politice sau poate pentru a obține foloase necuvenite. Exemplul concret este proiectul cu titlul: Extindere rețea electrificare la Colibița, peste lac, etapa a II-a, unde, conducerea APM BN, prin directorul executiv Ioan Sever Roman, ajutat de șefa AAA, ing Marinela Suciu a întocmit un act de reglementare, clasare, eludând cu bună știință existența Sitului Natura 2000 Cușma, cât și faptul că proiectul respectiv necesita scoaterea din fondul forestier a mai multor arbori, lucru care presupunea solicitarea expresă către instituțiile abilitate, respectiv Garda Forestieră Cluj și, respectarea procedurii reglementată în Codul Silvic. Cei doi conducători ai APM BN Ioan Sever Roman și Marinela Suciu, au ignorat aceste aspecte și probabil că, aflându-se în conivență cu angajații unui ocol silvic privat, administrator al respectivei parcele de pădure, au întocmit acte de clasare bazându-se pe avize presupus false emise de respectivii silvicultori. Urmarea acestor ”inginerii de mediu” și silvice, Garda Forestieră Cluj a întocmit acte de sesizare care stau la baza unor dosare penale, deschise la finalul anului 2020 de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, așa cum rezultă din răspunsul GF Cluj, referitoar la acest aspect. Și, deși custodele de la acea vreme, a Sitului Natura 2000 Cușma, a emis un aviz favorabil proiectului, fără condiții, acest aspect nu este menționat în actul de reglementare și nici faptul că, mai mulți arbori trebuie scoși din fondul forestier, adică era nevoie de avizul cu precizări legale al GF CLUJ.
3. Încălcare legii prin folosirea informațiilor cu rea credință și deschiderea unui posibil conflict de interese. Exemplu: Mărirea salariului personal al domnului Ioan Sever Roman, prin decizie semnată de el însuși. Potrivit informațiilor noastre coroborate cu unele postate pe portalul Curții de Apel Cluj, la secțiunea Tribunalului Bistrița-Năsăud, conform soluției pe scurt a sentinței civile din data de 21.07. 2020, postată în dosarul în care angajații APM BN s-au judecat cu această instituție pentru măriri salariale, conform legilor în vigoare, apare și reclamantul Ioan Sever Roman, șeful APM BN! Prin deducție logică rezultă că, șeful APM BN a dat în judecată instituția pe care o conduce, adică pe sine însuși, pentru mărirea salariului!? Ulterior, se pare că, respectivul director executiv și-ar fi dat sieși decizie de mărire salarială, având la baza acesteia sentința Curții de Apel Cluj?! Suspiciunile noastre merg în direcția în care actualul șef al APM BN ar fi furnizat instanțelor de judecată: Tribunal BN și Curtea de Apel Cluj documente posibil în fals ignorând cu bună știință HG 1000/2012, act normativ care reglementează atât numirile șefilor APM-urilor județene cât și salarizarea acestora” mai informează documentul citat.
4.Folosirea funcției pentru obținerea pentru sine sau terți a unui folos patrimonial. Exemplu: contabilitatea unui proiect pe bani europeni câștigată de firma care ține contabilitatea APM BN!
Potrivit informațiilor pe care le deținem firma SC Prosoft SRL, firmă care asigură serviciul de contabilitate externalizat al APM BN ar fi obținut prin încredințare directă o sumă de bani, din milionul de euro plătit de UE pentru proiectul implementat de APM BN și aflat în derulare, proiect având titlul: ”Elaborarea planurilor de management pentru siturile Natura 2000 ROSCI0393 Someşul Mare, ROSCI0232 Someșul Mare Superior, ROSCI0400 Șieu - Budac, ROSCI0437 Someșul Mare între Mica și Beclean, ROSCI0095 La Sărătură, ROSCI0396 Dealul Pădurea Murei - Sângeorzu Nou și ROSCI0441 Viile Tecii și ariile protejate de interes național 2202 Masivul de sare de Sărățel și 2208 La Sărătură“. Valoarea totală a proiectului este de 7867705,46 lei, din care fonduri FEDR 85% și 15% cofinațare MMAP și, are ca tremen de implementare 36 de luni, se mai spune în documnetul citat, realizat de USR BN și expediat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu solicitarea expresă de a trimite la Bistrița Corpul de Control.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.