Taxe majorate şi la Consiliul Judeţean
După trei ani în care taxele percepute de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud nu au suferit nicio modificare, acestea vor fi majorate în medie cu 15%, începând cu 1 ianuarie 2010. Motivul îl constituite HG 956/2009, prin care taxele şi impozitele locale au fost mărite cu 20% faţă de nivelul stabilit în anul 2006.
Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, cu 28 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere, proiectul de hotărâre prin care taxele şi impozitele locale percepute de Consiliul Judeţean au fost majorate. Astfel, taxa pentru eliberarea unui certificat de urbanism, în mediul urban, va fi între 5 şi 12 lei, în funcţie de suprafaţa terenului, iar în mediul rural acestea vor avea jumătate din valoarea celor din urban.
Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuinţă sau anexă la locuinţă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi şi reclamelor va fi de 7 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie.
În ceea ce priveşte taxa de intrare la muzeele şi casele memoriale din judeţ, aceasta va fi de 1 leu pentru copii, elevi, studenţi, militari în termen şi pensionari şi de 4 lei pentru adulţi. În schimb, cei care vor dori să facă fotografii în muzee vor trebui să plătească 50 lei taxă, iar pentru filmare taxa va fi de 100 lei.
.
- 6521 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
02/10/2026 - 11:56
-
21/09/2026 - 13:58
-
20/09/2026 - 12:02
-
16/09/2026 - 08:50
-
08/09/2026 - 12:18
-
08/09/2026 - 12:18
-
16/09/2026 - 08:50
-
20/09/2026 - 12:02
-
21/09/2026 - 13:58
-
02/10/2026 - 11:56
-
02/10/2026 - 11:56
-
08/09/2026 - 12:18
-
16/09/2026 - 08:50
-
20/09/2026 - 12:02
-
21/09/2026 - 13:58
Poemul săptămînii
Excepționala recitare a poemului eminescian de către actorul, Adrian Pintea, la fel de greu de egalat, ca și poemul!
-
3 ani 47 de săptămâni ago
-
4 ani 4 zile ago
-
4 ani 34 de săptămâni ago
-
5 ani 11 săptămâni ago
-
5 ani 12 săptămâni ago
-
5 ani 13 săptămâni ago
-
5 ani 17 săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
| 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
| 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
| 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 |





Comentarii
Publică un comentariu nou