Tănase Todoran ep. III Efectele revoltei și grănicerizarea

 Așa cum scriam anterior, istoricii care au opinat despre rolul țăranului imperial Tănase Todoran, în Revolta de la Salva, din 10 mai, 1763, între care Virgil Șotropa, Nestor Șimon, Hurmuzaki, Teodor Tanco și alții, au scos în evidență faptul că, bătrânul oștean era foarte determinat și credincios și, motivul pentru care s-a întors din Moldova, unde avea rang de răzeș, avere și o viață tihnită, a fost manipularea prin care încă de la 1701, Casa de Habsburg, prin Leopold I și ulterior fiica acestuia împărăteasa Maria Therezia, care i-a urmat la tron, urmăreau catolicizarea teritoriilor pe care le controlau după alungarea turcilor mulsulmani dincolo de arcul carpatic, indiferent de modalitatea prin care acest demers urma să se facă. Faptul că, în număr mare, pentru privilegii și bani (sic) popimea ortodoxă transilvăneană a acceptat să semneze trecerea la uniație, adică la catolicism, fără a aduce acest lucru la cunoștința românilor, pe care îi tratau și ei ca pe niște vite de povară, așa cum cele trei națiuni recunoscute ale Transilvaniei le catalogaseră, deși românii erau majoritari, adică două treimi din numărul populației și, mai ales erau la ei acasă, adică nu veniseră nici din Saxonia precum sașii coloniști după 1242 și nici din stepele Asiei precum ungurii, în secolele al XI-lea l-a făcut pe Todoran să își asume închisoare la o vârstă înaintată și pierderea averii și a vieții tihnite.


Discursul lui Todoran


Privit prin lupa alcătuită din ”lentilele” măritoare ale lui Hurmuzaki și Nestor Șimon, discursul martirului de la Salva, Tănase Todoran din Bichigiu, este foarte clar și concis: De doi ani mai, suntem grăniceri, și carte n-am căpătat dela înalta împărăteasă, că suntem liberi. Ne-au scris iobagi: dăm dare, facem slujbe cătănești; copiii noștri vor merge până la marginile pământului să-și verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca și sfânta lege să ne-a ciufulească tisturile. Jos cu armele! Alungați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci nu, o dată cu capul! Ce dă gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica, is minciuni goale de azi până mâine!”
La aceste vorbe amândouă batalioanele de infanterie își trântiră armele la pământ, încât acesta se cutremură, apoi iarăși le ridicară, cu somația adresată ofițerilor ca imediat să părăsească teritoriul regimentului. Dragonii procedară la fel. Generalii, episcopul și toți ofițerii o apucară la fugă.
A doua zi după acest tumult se sfătuiră grănicerii că ce să facă cu armele și cu steagurile. Armele le reținură iar steagurile le transportară la Năsăud și le predeteră preotului satului, spre păstrare în biserică. Scurt timp după această întîmplare, veni o comisie aulică la Salva spre a face cercetare în chestie, potrivit unor însemnări dintr-un caiet aparținân lui Pompei Boca, caiet aflat în colecția Muzeului Județean Bistrița Năsăud și citat în volumul editat la Editura Eikon în 2008, al lui Roșca Paul-Ersilian, dedicat lui Tănase Todoran, cu ocazia canonizării acestuia.


Sentința de condamnare la moarte


Comisia de cercetare a faptelor de la Salva, va face doar un rechizitoriu, având în vedere că verdictul fusese dat deja. ”Era nevoie de un exemplu pentru a intimida populația și a calma spiritele”, spune în concluzie autorul studiului citat. Sentința de condamnare la moarte a lui Todoran și a încă trei bărbați, apropiați lui, este potrivit lui Teodor Tanco, citat din volumul IV din Virtus Romana Rediviva, Bistrița, 1987, paginile 169-171 următoarea:
1. Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, de 120 de ani, să fie frânt cu roata de jos în sus, iar capul lui să fie legat (gefochten) de o roată, pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare (Ampplectierung) în statul militar grăniceresc, precum și pentru că, la cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să i se ofere acestuia Sfânta Cuminecătură (Azimă);


2. Vasile Dumitru a Popii alias Vasoc din Mocod să fie trecut de la viață la moarte prin ștreang pentru rebeliune,
3. Manu Grigore din Zagra să fie spânzurat tot pentru această crimă;
4. Vasile Oichi de la Telciu să fie pedepsit la fel;
Trupurile acestor criminali să fie lăsate neînmormântate pe locul de pierzare, ca pildă de groază pentru alții.
5.Ioan Scuturici 6. Dumitru Scuturici; 7. Miron Natul; 8. Dumitru Homei din Telciu; 9. Apostol Moldovan; 10. Petre Bârzo din Rodna; 11.Dâmbu Alexa; 12.Iuon a Popii Petre din Zagra; 13.Petre a Popii Nicolae din Bichigiu; 14. Zimveliu Vasile din Poiana; 15. Iuon Anghelini din Runc; 16. Ieremia Bucșa din Mocod; 17. Finigar Samuilă din Găureni; 18. Iuon Hanț din Năsăud; 19. Andrei Nicolai din Sângeorz – acestor 15 criminali încă li se citește sentința să fie spânzurați, iar după publicare, sunt grațiați de la moarte, și li se dictează pedeapsa să treacă de 10 ori în sus și de 10 ori în jos printre loviturile de vergi a lor 300 de soldați.

Tratamentul la care era suspus Todoran era unul foarte rar aplicat -scrie Virgil Șotropa în lucrarea Înființarea Graniței militare năsăudene 1762, paginile 61-62- Tragerea pe roată se utiliza doar în situații speciale, fiind modul cel mai odios de moarte, aplicându-se de regulă celor care se revoltau împotriva Imperiului, producând răscoale sau revolte. Același mod de de execuție va fi folosit și în cazul lui Horea și Cloșca. (...) Punctul de vedere al taberei imperiale este interpretat de generalul Siskovici, care scrie consiliului aulic următoarele: ... datat în 24 august 1763. În timpul ce am stat acolo valahii n-au privit condiția lor grănicerească ca o sarcină, ci dimpotrivă au prețuit foarte mult avantajele obținute prin ea. Au trecut multe, foarte multe familii la unire, numai pentru a fi acceptate în statul grăniceresc, și chiar și cancelaria aulică a reprodus în deducția o scrisoare a secretarului gubernist Halmagyi, în care acesta raportează cancelarului aulic conte Bethlen, că în chestia aceasta, în prezența sa mi s-au înmânat petiții din partea valahilor.Nu trebuie decâr să se compare conspectele uniților făcute înainte, cu cele făcute după înființarea granițelor, și deosebirea este evidentă. Întâmplarea de la Bistrița nu poate dovedi contrariul, deorece urzitorul acelei, este un moșneag de 120 de ani, deci nici nu e grănicer. Dar chiar dacă cazl ar fi fost pus la cale aievea de grăniceri, totuși n-ar dovedi nimic, deoarece fapta alor 10 sau 20 nu se poate atribui tuturor, și dacă există în Valea Rodnei câțiva oameni răi, care azi gândesc într-un fel dar mâine în alt fel, nu se poate zice că toți locuitorii Rodneni sunt oameni răi și îndoielnici, potrivit cronicarului graniței.
Reiterăm aici motivele care, în opinia lui Virgil Șotropa precizată în lucrarea numită Înființarea graniței militare năsăudene paginile 58-60 au stat la baza revoltei de la Salva: Toți ofițerii regimentului, nou înființat, cu excepția capelanului erau străini, nu cunoșteau obiceiurile locului, disprețuiau pe Valahi, iar pe grănicerii încă nededați cu serviciul militar îi tratau cu severitate excesivă.
Alt motiv a fost faptul că deși li se promisese noilor soldați să fie priviți de acum înainte ca oameni liberi, ei și după trecere la miliție erau considerați tot iobagi, chestie care lung timp a rămas neclarificată.
În sfârșit, o profundă indignare cuprinse inimile credincioșilor din satele ditrictului când ei observară că ofițerii regimnetului își bat joc chiar și de religia și biserica românească; apoi că întreaga sistemă grănicerească pare să aibă, între altele și scopul deghizat de a converti pe grănicer la catolicism. Aceștia, dar chiar și unii dintre preoții lor, deși declarați uniți cu biserica Romei, nu erau încă destul de orientați asupra amănuntelore și subtilităților unirii.Ei cari ținuseră morțiș din moși-strămoși la vechile deprinderi și obișnuințe, se îngrozeau acum la gândul că vor fi drspoiați de legea și datinile lor adânc înrădăcinate.


Bejenirea în Moldova


Mulți dintre românii din cele 23 de sate vizate de primul episod al militarizării, participanți sau nu la Revolta de la Salva s-au ascuns în alte sate, în munți sau au trecut munții în Moldova cu toți din familie și cu turmele lor de animale, de furia imperialilor de după revoltă și de represaliile acestora. Acolo, peste munți au întemeiat adevărate sate, doar pentru a putea trăi mai departe, fără a li se încălca dreptul cel mai sfânt: CREDINȚA! Despre acest aspect, care a dat mult de lucru austriecilor, vom scrie într-un episod viitor.
”Problema emigrației datorată înființării graniței militare se va simții în următorii ani, dorința someșenilor de a reveni la Bistrița fiind ieșită din calcul. Grănicerii doreau numai să se bucure de drepturi, acesta a fost motivul răscoalei, și deși poate tindem să ne repetăm afirmând aceasta, Tănase Todoran a vrut să se respecte convențiile semnate, care nu cuprindeau uniația ca și condiție obligatorie.Faptul că ea a fost adăugată uletrior și tacit aplicată, este cu totul altă chestiune.”

Cute Nimigeanul și Marcu a Berăriței din Nușfalău au lipsit de la Salva?!


Din scena revoltei de la Salva lipsesc Ștefan Cute Nimigeanul din Feldru, Marcu a Berăriței din Nușfalău (Mărișelu de astăzi) și alți lideri ai țăranilor din cele 23 de sate, nu atât de cunoscuți și nu atât de implicați în negocierea militarizării cu responsabilii imperiali de la Viena. Cel mai implicat în Revoltă este bătrânul oștean Tănase Todoran. El, potrivit documentelor citate din cronici și mărturiilor indirecte, culese de unii dintre responsabilii din administrația grănicerească de mai târziu, de la martori direcți, a avut rolul principal în scena de la Mocirlă, și asupra lui s-a abătut cea mai odioasă pedeapsă a imperialilor: moartea prin strivirea cu roata...El, era cel mai bun cunoscător al administrației imperiale întrucât servise peste 10 ani în armata chezaro crăiască, din rândurile căreia evadase și se alăturase haiducului maramureșean Pintea Viteazul. Todoran știa citi și scrie, vorbea bine germana austriecilor și înțelegea latina popilor. Cu mare credință în Dumnezeu, în urma vieții apropiate de călugării moldoveni pe care a trăit-o în Moldova, peste Carpați, Todoran, probabil nu își dorea decât mântuirea sufletului și, fiind atât de înaintat în vârstă nu mai avea timp de a cerne deosebirile și apropierile dintre cele două religii surori: catolicismul Romei și ortodoxismul răsăritean, dar ceea ce a înțeles foarte bine a fost necesitatea urgentă a militarizării pentru a pune la adăpost generațiile viitoare ale celor 23 de sate, din calea abuzurilor sașilor bistrițeni, obișnuiți în virtutea diplomelor privilegiale și originii lor germane să facă legea în Transilvania. Falsificarea recensămintelor care au precedat momentul 1760, când Viena a hotârăt extinderea apărării graniței către Moldova și Muntenia, pe arcul Carpatic, prin intermediul milițiilor alcătuite din populația locală, l-a determinat pe Todoran să decidă negocierea unor condiții omenești pentru românii năsăudeni, cel puțin la nivelul la care se aflau sașii bistrițeni. Adică să fie considerați, așa cum au fost din veac, adică oameni liberi și să nu mai fie nevoiți, ca pe lângă purtarea armelor și lupta în războaiele chezaro crăiești să presteze munci injositoare și gratuite pentru lacomii sași. În plus, averile lor strămoșești, adică munții și pășunile să le revină de drept și să fie scoase din ghearele hulpavilor coloniști saxoni.
Absența lui Ștefan Cute Nimigeanul și a diacului nușfelean Marcu a Berăriței din scena revoltei de pe platolul Mocirla de la Salva, este pusă de cronicarii vremii, pe seama faptului că cei doi ortaci ar fi stat deoparte ca urmare a faptului că se simțeau vinovați de înșelarea românilor de către administrația austriacă, care falsificase contractul ce urma să fie citit și întărit prin jurământul militar, acolo, la Salva, în ziua de 10 mai 1763. Până acum nu avem date despre ce s-a întîmplat cu Ștefan Cute, dar din ceva însemnări adunate în volumul lui Roșca Ersilian, Tănase Todoran, martir al neamului și bisericii noastre, apărut la editura Eikon, Cluj Napoca, în 2008, rezultă că, diacul din Nușfalău, Marcu a Berăriței s-a fost retras la o stână din Măgură, în apropiere de localitatea Măgurele de azi și, de acolo, urmărea prin interpuși desfășurarea evenimentelor. Că Marcu era la curent cu ascunderea episcopului unit Petru Aron la Nețeni, rezultă tot din acest volum, dar și că liderul obștilor sătești de la Sântioana și Nușfalău era pregătit pentru orice, în cazul în care Viena ar fi pornit prigoana și împotriva sa. El avea deja stabilită o posibilitate de scăpare prin trecerea în Moldova, pe drumul pe care oierii tradițional făceau transhumanța, prin munții Călimani, localitatea Deda fiind menționată în însemnările acelui bărbat vizionar.


Poporul Român și ancorarea în sacralitate

Disprețul profund pe care ofițerii străini trimiși de generalul Buccov să instruiască și să pregătească năsăudenii din cele 23 de sate pentru înființarea Regimentului II de Graniță Năsăud, (numit și cu nr. 17 , după înșiruirea acestor miliții pe lanțul carpatic, cel de la Năsăud fiind și ultimul înființat) a fost unul dintre motivele care au stat la baza izbucnirii revoltei, notează mai mulți cronicari ai vremii. Probabil, aceștia au ajuns la Năsăud cu preconcepția că, valahii se aflau din punct de vedere evolutiv la limita dintre om și animal și i-au tratat ca atare... Și acest lucru a contat în geneza revoltei de la Salva, având în vedere că, ignorarea tradițiilor, culturii și mai ales disprețul față de credința strămoșească în Dumnezeu a românilor năsăudeni și a bisericii lor a fost pusă la grea încercare de trimișii Vienei, cu ordine precise, ca pe lângă militarizare, la pachet, să obțină și catolicizarea! Punând în perspectivă istorică, datele pe care le avem, putem spune că, avem de a face aici cu dorința claselor stăpânitoare din toate timpurile, care au încercat, folosindu-se de religie să controleze românii. Numai că, după cum se poate vedea, din datele istorice, chiar dacă au reușit punctual, pentru câțiva zeci de ani sau uneori pe durata unui secol sau două, Poporul Român a dovedit că păstrează în subconștientul colectiv informațile prin care își perpetuează credința în Dumnezeu și ancorarea în sacralitate, precum un izvor de apă vie, secret, care îl ajută să treacă prin încercările cele mai grele și să se salveze, exact când trebuie.


Fondurile grănicerești, școlile și școlarizarea românilor


Administrarea proprietăților comunitare în regim de devălmășie în interiorul districtului militar, după cele trei etape ale militarizării celor 44 de comunități, compacte românești, de pe Valea Someșului, Valea Sălăuței, Șieului, Bârgăului și două sate din actualul județ Mureș, a generat venituri din care s-au înființat fonduri școlare. Acestea au fost chivernisite și sporite de grăniceri astfel încât s-au putut construi școli pentru ca fiii grănicerilor să poată accede la ocuparea unor posturi și funcții în Regiment, în administrație, să fie juzi, notari și dascăli care să lumineze poporul cu știința de carte, pentru ca românii să nu mai poată fi tratați ca niște sclavi în propria țară sau ca vite de povară pentru popoarele care au ocupat secole la rând Transilvania strămoșească. În decursul a peste 90 de ani, cât a ființat regimentul, românii au demonstrat nu numai că sunt la fel de destoinici și curajoși în luptele armate, dar și că pot câștiga prin merite personale grade înalte în miliția grănicerească, ca și celelalte națiuni. După desființarea cofiniului militar, în ianuarie 1851, și după ce averile câștigate încă o dată de năsăudeni, după aproape 10 ani de memorii, probațiuni și demersuri făcute de Vasile Nașcu, ajutat de Florian Porcius și locotenentul Petru Tanco, prin deciziile Vienei au fost recunoscute și au ajuns la moștenitorii familiilor de grăniceri, s-au înființat Fondurile Grănicerești Școlastic și de Stipendii prin care elevii merituoși provenind din cele 44 de comunități au putut să își desăvârșească studiile, banii asigurați din burse fiind îndestulători pentru ca bursierul să poată să se dedice exclusiv instruirii sale. Așa s-a ajuns ca în secolul XX, zona Năsăudului să fie reprezentată în Academia Română de cei mai mulți membri ai înaltului for științific și cultural, raportat la suprafața geografică.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.