Steinhardt : Arheologia regăsirii - episodul confiscarea "Jurnalului fericirii" de către Securitate
"De acum înainte ai sarcina, ai ascultarea să scrii şi mai mult şi mai bine decît pînă acum" , i-a spus părintele Iustinian Chira, pe atunci episcop, monahului Nicolae de la Rohia. Aşa, sub ascultare, şi urmîndu-şi imbodurile secrete ale fiinţei, a început Nicolae Steinhardt să scrie cartea care avea să devină Jurnalul fericirii!
Securitatea i-a confiscat însă de două ori manuscrisul cărţii. A doua oară, pe 14 mai 1984. La doar două săptămîni după acest nefericit episod, pe 24 mai, i se confiscă şi cele 21 de cărţi interzise pe care le primise din străinătate. Totul în urma unei vizite pe care o primise de la nişte prieteni scriitori, de la Bucureşti. Unul dintre scriitori era informator, şi, astfel ajunge Securitatea în posesia informaţiilor privind depozitul secret de cărţi ale lui Steinhardt.
În acest episod al documentarului TVR Cultural, despre modelul de intelectual creştin care a fost Steinhardt, apare şi părintele Ioan Pintea, care, devenise în anii 80, potrivit spuselor sale, un învăţăcel al lui Steinhardt.
Mai multe detalii în episodul documentarului TVR Cultural, preluat de pe you tube.
- 211 afişări
Pe aceeaşi temă
- Continuare - Nicolae Steinhardt, arheologia regăsirii, episodul dosarelor în care a fost urmărit de Securitate!
- Steinhardt : Arheologia regăsirii - episodul plecării la Domnul
- Apa are memorie - episodul V
- Nicolae Steinhardt, arheologia regăsirii. Mănăstirea Rohia!
- Trandafirii deşertului, episodul VI
Ştirile cele mai...
-
07/09/2010 - 09:56
-
06/09/2010 - 20:29
-
06/09/2010 - 20:17
-
06/09/2010 - 20:09
-
06/09/2010 - 17:10
-
08/08/2010 - 15:02
-
10/08/2010 - 10:11
-
04/08/2010 - 20:44
-
27/08/2010 - 13:28
-
28/08/2010 - 10:26
-
27/08/2010 - 13:28
-
08/08/2010 - 15:02
-
02/09/2010 - 10:43
-
28/08/2010 - 10:26
-
31/08/2010 - 12:45
Poemul săptămînii
Am trecut de joagărul pe apă.
Aceasta-i ultima casă de bârne.
Pâlpâie-n geam lumina lumânării
Cum focul febrei face s-atârne
Geana pe ochiul copilului bolnav.
Mă scutură un fel de-nfiorare.
Aici se sfârşeşte-acum ceva
Şi-ncepe altceva mai mare.
Un fel de forţă copleşitoare.
Aceasta-i ultima casă de bârne,
Dincolo de ea se-ntinde desişul.
Drumul se pierde-n bezna deplină.
Căsuţa zăreşte-n noapte fantasme
Şi cată-n beznă cuprinsă de febră.
Dincolo de ea se-ntinde desişul,
Adânca tăcere; însă tăcerea lui
E şi mai înfricoşătoare.
S-a dat îndărăt şi sătucul
Şi-n retragere-a postat aici căsuţa
În chip de bastion de apărare.
I-a încredinţat toate parolele
Şi-a-nzestrat-o cu cele necesare.
Nu-i avanpost, ci ariergardă.
După ea dispare orice urmă de drum, –
Trufiei omeneşti i s-a sunat retragerea.
Dincolo de ea, trunchiuri mari de brad
Se-...
-
4 ore 47 de minute ago
-
1 zi 9 ore ago
-
4 zile 1 oră ago
-
4 zile 12 ore ago
-
4 zile 12 ore ago
-
4 zile 13 ore ago
-
4 zile 13 ore ago








Comentarii
Publică un comentariu nou