Vindecă partea ÎNTUNECATĂ din tine !

 Astazi continuam seria “Vindecarea la nivel interior” cu un articol despre partea intunecata a personalitatii noastre… sau aspectele interioare pe care refuzam sa le acceptam ca fiind parte din noi, dar cu toate acestea n-avem nicio retinere sa le acuzam cu inversunare cand le vedem la cei din jur.

Obisnuiesti des sa faci astfel de afirmatii ?

* “Nu-mi plac oamenii agresivi. N-as putea niciodata ma manifest astfel.”

* “Nu pot sa inteleg cum sunt unii atat de laudarosi, eu n-as putea fi asa.”

* ”Urasc oamenii lenesi / sau egoisti / sau prefacuti / sau imaturi / sau oricare alt defect.”.

Daca nu te regasesti in niciunul din exemplele de mai sus, sunt sigur ca ai probabil alte lucruri pe care le detesti la cei din jur.

Poate nu urasti nici lenea, nici egoismul, nici laudarosenia… dar ceva tot exista – un defect pe care il vezi la cei din jur si te scoate din sarite.

Nu e neaparat un aspect “negativ”, sunt oameni pe care ii deranjeaza de exemplu faptul ca ceilalti se simt impliniti si fericiti. Asadar cu totii ajungem la un moment dat sa detestam, dispretuim sau acuzam anuite trasaturi si comportamente ale oamenilor care ne inconjoara.

Si acum SURPRIZA:

“TOT ce detesti /urasti / judeci /acuzi la cei din jur, se gaseste in TINE !!!”

Stiu, pare greu de crezut ca desi te enerveaza la culme oamenii egoisti, chiar TU esti unul din ei (si nu de putine ori esti unul mult mai mare decat cei pe care ii acuzi – altfel nu te-ar deranja atat).

Poate tu spui…

“Hei, nu-i adevarat! Mie nu mi-a placut sa ma laud niciodata,

ba chiar m-am ABTINUT de la asta, cand puteam sa ma laud pe buna dreptate”.

Aha !

Ai spus exact adevarul, te-ai abtinut ! (“abtinut” e cuvantul cheie)

Practic tu ai simtit de fapt nevoia sa te lauzi, dar din cauza ca tu crezi ca lauda este ceva “nepoliticos” / “rau” / “imoral” / “pacatos” ai refuzat sa o manifesti.

Practic ti-ai blocat (reprimat) dorinta de a te lauda, insa ea a existat deja in tine (chiar daca ai reusit cumva s-o maschezi, ea continua sa exista).

Partea interesanta e ca nu te poti abtine sa nu-i critici pe ceilalti cand ii vezi ca “se lauda ca nesimtitii” (daca nu cu voce tare, macar in gandul tau).

Te gandesti probabil:

“Cum isi permit ceilalti sa se laude fara retineri,

cand eu fac eforturi supranaturale sa ma abtin de la aceasta tendinta de a ma lauda?”,

…adica “Cum isi dau voie sa se manifeste astfel, in timp ce eu refuz sa-mi dau voie.”

Daca ai vazut vreoadata un om zgarcit care nu-si da voie sa consume nimic in exces, insa moare de invidie cand ii vede pe altii cum isi permit sa risipeasca cat cu chef.

Si aici functioneaza acelasi principiu ca si cu lauda

“Cum iti permit altii, ceea ce eu imi refuz ?” (mai ales ca eu eforturi deosebite in acest sens).

Asadar te enerveaza la cumle sa vezi ca altu isi permite ceea ce si tu ai vrea (fara sa recunosti), insa iti refuzi / nu-ti dai voie.

Daca tot suntem pe domeniul sanatatii, putem aminti de oamenii care “mananca sanatos”, dar care ii judeca / acuza pe cei “nesanatosii care mananca orice”, deoarece acestia isi dau voie sa faca ceea ce si “sanatosii” ar vrea (la nivel inconstient probabil), insa isi refuza sub pretextul sanatatii.

Vorba vine, ce zici, oare acesta “viata sanatoasa” nu e cumva o manifestare a nevoii tale ascunse de a te simti superior celor din jur ?

Poate ca tu nu ai curajul sa te afisezi astfel, motiv pentru care iti manifesti superioritatea prin acest stil de viata “sanatos”. (insa fara sa recunosti asta atat fata de cei din jur cat si fata de tine)

ADEVARUL…

…din toata aceasta poveste este ca in realitate TU esti si egoist, si lenes, si imatur si ai vrea sa mananci tot ce prinzi … iar daca nu ar fi asa nu i-ai JUDECA / ACUZA pe cei care se poarta asa.

Astfel… tot ce acuzam la altii, tot ce ne enerveaza, toate defectele pe care le judecam la cei din jur sunt defapt defectele noastre pe care refuzam sa ni le acceptam, refuzam sa acceptam sa acestea fac parte din noi. ( Eu ? Egoist ? Niciodata !!!)

Partea mai proasta in toata treaba este ca aceste lucruri ne afecteaza deseori si sanatatea fizica. (unii sugereaza ca ar putea sta la baza unor boli grave, printre care si cancerul)

Ciudata treaba, nu-i asa ?

Faptul ca il acuzi pe vecinu’ pentru ca pierde vremea stand cu burta la soare in timp ce tu muncesti ca nebunu, poate sa iti provoace tie cancer sau alta boala fizica( nu mai zic de cele sufletesti, precum invidia care nu te lasa sa dormi noaptea).

Suna incredibil, insa citind mai departe vei descoperi ca lucrurile NU sunt deloc atat de “supranaturale” precum par.

Alte exemple:

Pentru a intelege mai bine fenomenul neacceptari, mai luam cateva exemple din viata de zi cu zi:

Exemplul 1 : agresivitatea

Daca esti tipul de om care nu suporta agresivitatea (pur si simplu nu-i intelegi cum pot fi unii atat de agresivi), ai fi surprins sa afli ca acea agresivitate pe care o detesti si o acuzi la ceilalti se afla chiar in TINE?

Insa tu esti un om “moral” sau “credincios”,

care ai stabilit la un moment dat in mintea ta faptul ca “agresivitatea este ceva rău sau pacatos” si de aceea “nu e bine ca tu sa fii astfel”.

Sau probabil ti-o blochezi din frica, provenite din experientele trecute in care ti-ai exprimat agresivitatea si ai platit scump pentru asta.

Ideea din capul tau care-ti spune ca “agresivitatea este ceva rău”, sau frica pe care o simti cand iti vine sa te manifesti agresiv este ceea care te face sa-i judeci si sa-i acuzi pe cei care se manifestain acest fel.

Nu intelegi cum altii pot fi atat de agresivi, in timp ce tu “iti controlezi” mereu acest impuls, si porti MASCA de om balnd (desi simti ca iti vine sa le rupi capul la toti din jur). Asadar tu te abtii, iti blochezi acest impuls, care oricum EXISTA deja in tine.

Bineinteles ca te va everva la culme cand oamenii din jurul tau se exprima agresiv fara nicio retinere, ba chiar ii vei acuza si judeca pentru faptul ca exprima liber ceea ce TU NU-ti dai voie sa faci.

Cel mai probabil voi spune:

“Eu n-as putea sa fiu agresiv, mai ales ca ma enerveaza la culme oamenii agresivi” - fara sa ma gandesc ca acea agresivitate este in mine, insa refuz sa mi-o accept.

INTREBARE:

Daca imi blochez / reprim tendinta de a fi agresiv, purtand o masca de om bland, tot agresiv sunt ?

Chiar mai agresiv, deoarece impulsul tau agresiv e tinut sub presiune, spre deosebire de ceilalti care si-l descarca cu lejeritate.

Mai mult decat atat, acel impuls de agresivitate pe care l-ai mascat va face tot posibilul sa se manifeste (sa iasa din tine la suprafata) - si va resusi (100% garantat) in momentul in care presiunea acumulata in tine (de la atata mascare a ceea ce simiti) va fi insuportabila si se va descarca. Cel mai probabil o va face in momentul (si modul) in care te astepti cel mai putin.

Luand un exemplu practic, vorbim aici de cazurile “baietilor mereu linistiti si la locul lor” care intr-un moment in care “parca n-au fost ei” au macelarit-o pe-o vecina, au voilat-o pe colega…. sau au inceput sa traga cu mitraliera in colegii de clasa. Este interesant ca dupa astfel de actiuni majoritatea spun ca “nu stiu ce a fost cu mine, parca n-am fost eu”.

Sa fi fost descarcarea acelei agresivitati neacceptate, pe care au blocat-o un ultimii cativa ani ?

Te las sa meditezi la intrebarea asta.

La un nivel mai putin brutal, se poate intampla ca agresivitatea pe care o maschezi fata de seful de la servici (pe la-i lua la bataie de 3 ori pe zi), s-o descarci acasa pe partenerul de cuplu…sau de ce nu pe copii ?

Pur si simplu te trezesti vii de la servici cu chef de cearta, si nici macar tu nu stii de ce.

Sa fie oare din cauza ca ti-ai mascat agresivitatea mai devreme ?

hmmm… ciudata legatura nu-i asa ?

Exemplul 2: LENEA.

Probabil esti unul din cei care nu suporta oamenii lenesi. Pur si simplu simti ca-ti iesi din minti cand vezi oamenii ca “isi pierd vremea inutil”, “stau fara sa faca nimic” sau se relaxeaza.

Ia sa vad, ghicesti ?

Da, acea lene se afla chiar IN TINE, insa refuzi sa ti-o accepti, deoarece deja ai catalogat lenea ca fiind “ceva rău” / “dizgratios”, ceva ce NU VREI si NU ACCEPTI sa faca parte din TINE (pur si simplu nu accepti ca si tu ai putea fi in anumite momente un lenes ordinar).

Te-ai gandit vreodata ca lenea ti-ar putea fi benefica ?

Lenea poate fi simpla ta nevoie naturala de a te relaxa (poate-ti da corpul un semnal codat), insa ideea din capul care-ti spune ca “lenea este rea sau pacatoasa”… te va face sa refuzi sa crezi ca ai dreptul la a te releaxa… dreptul la a nu face nimic (macar pentru o ora din zi – de exemplu.)

La fel ca in celelalte exemple,vei condamna lenea aparuta la cei din jur, simtindu-te probabil revoltat de faptul ca altii isi permit sa isi acorde un timp in care nu fac nimic, in timp ce tu nu iti dai voie sa faci asta. In acest caz, esti foarte probabil tipul de persoana care nu poate dormi noaptea, deoarece are mintea mereu plina, iar in concedii te gandesti doar la problemele de la serviciu, refuzand sa crezi ca ai dreptul sa te relaxezi – sau sa stai fara sa faci nimic.

La un nivel inconstient (adica fara sa iti dai seama) tu simti un sentiment de vinovatie de fiecare data cand iti permiti sa te relaxezi (sau sa nu faci nimic).

Chiar daca la nivel constient tu ai vrea sa te relaxezi, sa-ti golesti mintea, simti ca e ceva acolo care nu te lasa, ceva care te tine mereu in priza si nu stii ce.

Te intreb: Sa fie oare acel tipar de “nu am voie sa nu fac nimic”, pe care l-ai repetat mereu din ziua in care ai considerat ca “lenea e ceva rău” (adica in ultimii 20 de ani) ???

Oricat ai vrea, nu poti schimba intr-o zi ceea ce repeti zilnic de cateva zeci de ani, indiferant cat de motivat esti tu sa te relaxezi in aceasta seara. Tind sa cred ca nu vei reusi. (ce pesimist sunt, asa-i ?).

Totusi daca cumva ai reusi sa te detasezi, sa te relaxezi, sa iesi din priza, cel mai probabil te vei simti vinovat pentru pe care ti-ai permis-o. Daca esti tipul mai religios probabil te vei simti “mai pacatos” (e acelasi lucru cu “vinovat”).

Si da, nu e nevoie sa te pedepseasca nimeni pentru asta, te vei pedepsi singur prin si mai putin timp acordat pentru odihna, si bineinteles mai multa munca (probabil irationala).

Alte exemple des intalnite ar putea fi:

* Invidia, mania, egoismul... toate acestea cand te enerveaza la altii, se gasesc de fapt in tine insa refuzi sa le accepti, deoarece crezi ca sunt “rele”. Sa nu uitam ca invidia poate fi folosita pentru a deveni mai bun in domeniul in care lucrezi, mai degraba decat sa fie folosita pentru a-i face colegului tau de munca, care pur si simplu isi face treaba mai bine ca tine.(probabil e mai perseverent)

* Oamenii suparati pe viata care ii judeca pe cei care se bucura de viata. Adica “cum adica eu nu-mi dau voie mie sa fiu fericit, in timp ce alti “nesimtiti” se bucura de viata fara nicio treaba. Ei nu stiu ca nu au voie?” Raspuns: Nu, ei nu stiu. Totul e doar in capul tau !

* Si preferatii mei sunt crestinii… pardon “crestinii”. (observi ghilimelele ?)

Mai ales cei “foarte sfinti” care isi refuza constant nevoile naturale, si drept urmare ii judeca /acuza /dispretuiesc pe “pacatosii”, care isi permit sa nu tina post sau sa faca exact ce au chef (o sa-i mance pe ei iadu’, nu-i asa?).

Normal ca dragii nostri “sfinti” n-o sa accepte ca si ei au aceleasi dorinte (ba chiar mai intense, deoarece sunt tinute sub presiune), insa refuza sa le accepte ca fiind parte din ei, altfel NU le-ar acuza la cei din jur.

O explicatie frumoasa care dezleaga aceasta dilema a “crestinilor” o da tot un crestin (insa fara ghilimele), si anume Nicolae Steinhardt:

“Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat

răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul,

care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!
Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi.” (!!!)

Intrebare capcana:

Care e mai “pacatos“, cel care pacatuieste sau cel care sta pe margine si-l judeca pe pacatos ?

Asa cum observi si citatul de mai sus, simplu faptul ca judeci/acuzi pe altii te coboara mai jos decat cel care il judeci / dezconsideri / acuzi. Normal ca dorinta mea ascunsa, e mai “al dracu” ca cel care cel care are curajul sa o exprime liber, deoarece la el e sincera, in timp ce la mine e ascunsa si sub o presiune care anunta o explozie iminenta.

Asadar tu n-o s-o judeci pe aia care se culca cu 100 de barbati, decat daca si eu am aceeasi dorinta… poate chiar la puterea a doua, mai ales ca o tin sub o presiune care e gata sa explodeze la orice ora.

Nu intamplator se pune ca “ceea ce respingi cu voce tare, te atrage in tacere”…iar aici imi vine in minte imaginea luptatorilor inversunati impotriva sexualitatii. Oare ce n-am face fara ei ?

Oricum toate exemplele de mai sus sunt valabile si vice-versa, si vorbim de egoistii care ii considera pe altruisti “fraieri”, sau de ateii care ii desconsidera pe credinciosi, sau de lenesii care pe care ii dezgusta “stresatii”.

Sper ca se intelege ca nu atributele din exemple sunt importante, ci modul in care ne raportam la ele. Adica cel egoist si cel altruist sunt la acelasi nivel, nu e niciunul mai bun atata timp cat ambii se desconsidera / acuza / judeca reciproc.

“Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” - spunea si intemeietorul crestinismului acum vro 2000 de ani.

Contiunuare aici