Strategie nouă în favoarea biodiversităţii
UE nu şi-a atins obiectivul privind reducerea, până în 2010, a prejudiciilor aduse biodiversităţii şi doreşte să stabilească un nou termen: 2020.
Timpul presează. Potrivit estimărilor ONU, în prezent ritmul de dispariţie a  speciilor a crescut de 100 până la 1000 de ori faţă de ritmul normal. O treime  din cele aproximativ 1,75 de milioane de specii de animale şi plante cunoscute  sunt în pericol. Conform Uniunii internaţionale pentru conservarea naturii  (IUCN), în 2008 au dispărut 717 specii de animale. În prezent, balena albă,  ursul koala şi unele tipuri de corali dispar de pe planeta noastră cu o viteză  înspăimântătoare.
Pentru a proteja animale precum râsul iberic, din care nu au mai rămas decât  aproximativ 100 de exemplare, UE propune o nouă strategie pentru perioada  următoare, până în 2050. Care sunt obiectivele acesteia?
Reducerea ratei de dispariţie a speciilor? Stoparea totală a acestui fenomen?  Resuscitarea unor ecosisteme dispărute? Promovarea conservării biodiversităţii  pe plan internaţional? Cât de ambiţios va fi obiectivul vom vedea în următoarele  săptămâni. Un lucru este însă clar: trebuie să fie un obiectiv realist.
De aceea, UE va prezenta până la sfârşitul acestui an o strategie clară  pentru conservarea biodiversităţii până în 2020. Este o iniţiativă cu atât mai  potrivită cu cât Naţiunile Unite au declarat 2010 Anul internaţional al  biodiversităţii .
Este necesar să se desfăşoare, de urgenţă, acţiuni de cercetare mai ample, să  se asigure o mai bună punere în aplicare a reglementărilor europene în domeniu  şi să se mobilizeze mai multe mijloace financiare. Au fost luate deja măsuri  promiţătoare, printre care proiectul Natura 2000 – o reţea de zone protejate  care ocupă 17 % din suprafaţa UE. Consolidarea acestui proiect ar putea, alături  de alte noi proiecte, să conducă la refacerea ecosistemului întregii planete. În  ultimii 50 de ani, acesta a fost distrus de oameni în proporţie de 60% prin  supraexploatare şi poluare.
În acelaşi timp, aceste măsuri ar putea să contribuie la prevenirea  catastrofelor naturale, a penuriei de apă şi alimente, precum şi a efectului de  seră.
 
preluare de pe site-ul CE
- 4563 de afişări
 
Redacţia
E-mail: 
floricadura@yahoo.com
 
Ştirile cele mai...
-   
  31/10/2025 - 10:17
 -   
  21/10/2025 - 10:13
 -   
  19/10/2025 - 10:27
 -   
  15/10/2025 - 19:52
 -   
  12/10/2025 - 17:54
 
-   
  05/10/2025 - 17:34
 -   
  12/10/2025 - 17:54
 -   
  07/10/2025 - 08:09
 -   
  09/10/2025 - 16:04
 -   
  06/10/2025 - 16:48
 
-   
  07/10/2025 - 08:09
 -   
  05/10/2025 - 17:34
 -   
  09/10/2025 - 16:04
 -   
  11/10/2025 - 09:47
 -   
  12/10/2025 - 17:54
 
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-   
  
  
  2 ani 51 de săptămâni ago
 -   
  
  
  3 ani 4 săptămâni ago
 -   
  
  
  3 ani 38 de săptămâni ago
 -   
  
  
  4 ani 15 săptămâni ago
 -   
  
  
  4 ani 16 săptămâni ago
 -   
  
  
  4 ani 17 săptămâni ago
 -   
  
  
  4 ani 21 de săptămâni ago
 





Comentarii
Publică un comentariu nou