Sesiune de atribuire în custodie a 10 arii naturale protejate
Ministerul Mediului şi Pădurilor anunţă deschiderea sesiunii de depunere a dosarelor pentru preluarea în custodie a ariilor naturale protejate de interes naţional şi comunitar. Dosarele vor fi întocmite în conformitate cu prevederile OM nr. 1948/2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structurii de administrare şi a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare, informează APM BN într-un comunicat remis presei.
Dosarele se depun până la data de 23.02.2011, la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, pe adresa: Direcţia Biodiversităţii, Bld. Libertăţii, nr. 12, Sectorul 5, Bucureşti.
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud următoarele situri de importanţă comunitară vor fi încredinţate în custodie:
ROSCI0095 La Sărătură - 22,3 ha (împreună cu aria naturală protejată 2208 La Sărătură)
ROSCI0232 Someşul Mare Superior – 75,4 ha
Proceduri de atribuire în custodie se supun şi ariile naturale protejate de interes naţional care nu sunt incluse în situri Natura 2000, după cum urmează:
2202 Masivul de sare de la Sărăţel – 5 ha
2203 Vulcanii noroioşi La Gloduri – 2 ha
2204 Râpa cu păpuşi – 2 ha
2205 Zăvoaiele Borcutului – 1 ha
2207 Poiana cu narcise de pe Şesul Mogoşenilor – 6 ha
2211 Piatra Fântânele -5 ha
2213 Pădurea Posmuş – 2 ha
2216 Lacul Zagra – 1 ha
Informaţii suplimentare cu privire la cele menţionate mai sus pot fi obţinute la http://www.mmediu.ro/natura2000.htm sau la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, str. Parcului, nr. 20, tel. 0263224064, Compartimentul Arii Protejate, potrivit comunicatului citat.
Foto; Padurea Posmuş
- 6887 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
21/09/2026 - 13:58
-
20/09/2026 - 12:02
-
16/09/2026 - 08:50
-
08/09/2026 - 12:18
-
27/08/2026 - 14:42
-
08/09/2026 - 12:18
-
16/09/2026 - 08:50
-
20/09/2026 - 12:02
-
21/09/2026 - 13:58
-
08/09/2026 - 12:18
-
16/09/2026 - 08:50
-
20/09/2026 - 12:02
-
21/09/2026 - 13:58
Poemul săptămînii
Excepționala recitare a poemului eminescian de către actorul, Adrian Pintea, la fel de greu de egalat, ca și poemul!
-
3 ani 46 de săptămâni ago
-
3 ani 51 de săptămâni ago
-
4 ani 32 de săptămâni ago
-
5 ani 10 săptămâni ago
-
5 ani 10 săptămâni ago
-
5 ani 11 săptămâni ago
-
5 ani 15 săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 |




Comentarii
Publică un comentariu nou