Să trăim conştient!

 „Natura ploii este aceeaşi, dar ea face să crească şi spini în mlaştini şi flori în grădini.” – proverb arab
 
Creierul nostru nu face nicio pauză, nici măcar atunci când dormim. Trăim cu impresia că suntem conştienţi de tot ceea ce facem. Dar ce înseamnă să fim conştienţi? Conform unei definiţii, conştient este acela care îşi dă seama de realitatea unui fapt, a unui lucru, are conştiinţa trează, îşi dă seama de posibilităţile proprii, de rolul care îi revine în societate. Întrebarea este daca noi avem conştiinţa trează? Faptul că ne trezim dimineaţa, mergem la serviciu, ne facem datoria de părinţi, soţi, angajaţi, etc., nu înseamnă că suntem fiinţe conştiente de ceea ce facem şi de modul în care alegem să trăim. Zilnic suntem influenţaţi, asaltaţi de o mulţime de informaţii. Ce alegem? Suntem oare conştienţi de alegerile pe care le facem? Suntem spontani, originali, creativi? Sau alegem doar dintr-o gamă variată de subiecte, idei, lucruri care ne sunt „oferite”, prezentate, este aceasta starea de conştienţă? Se poate numi aceasta libertate de alegere?Când optăm pentru ceva, o facem cu inima sau cu mintea?
Fiecare moment al vieţii noastre este o chestiune de alegere. Fiecare minut. Eu aleg daca vreau sa ma uit la publicitatea de la televizor, la un film sau o emisiune, eu aleg dacă vreau să ma plâng de viaţa pe care o duc, sau dimpotrivă să încerc să fac ceva pentru a o înfrumuseţa, pentru a-i da sens şi valoare. Să fim în starea de veghe nu este echivalentul unei conştiinţe treze. Când acţionăm conştient, nimic din ceea ce facem şi alegem nu ne poate afecta. Dar suntem răspunzători de alegerile noastre, fie ca sunt ele constiente sau nu. Majoritatea dintre noi, fie ca acceptăm asta sau nu, dormim chiar si atunci cand suntem treji. Uneori trezirea este neplăcută, pentru că ne simţim mai bine,  adormiţi. Este greu să renunţăm la vechi tipare, şi să vedem viaţa într-o altă lumină.
Se întâmplă să ajungem să ne trezim din cauza realităţii dure pe o trăim, din cauza problemelor. Dar există şi alte căi de trezire, nu doar durerea şi suferinţa.
A alege să trăim conştient înseamnă şi să alegem să trăim în prezent, aici şi acum. Să nu ne facem griji pentru ce s-ar putea întâmpla în viaţa noastra, într-un posibil viitor, căci viitorul îl creăm pornind de acum, din prezent. Foarte multe dintre grijile pe care le avem sunt inutile, ne întunecă doar clipa prezentă. Şi nefiind conştienţi de clipa prezentă, ea trece, şi ratăm astfel multitudinea de posibiltăţi care sunt cuprinse de ea.
Haideţi să ne oprim câteva clipe din această fugă continuă, să tragem adânc aer în piept, şi să ne bucurăm, pur şi simplu, doar pentru că  Sîntem.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.