Rodna: Administrația publică este o mostră de totalitarism și prostie cruntă? Sau este vorba de regizarea unor escrocherii pe bandă rulantă?

 Alo! DIICOT! OLAF! EPO! Se ocupă cineva și de primarul de Rodna? Că s-au adunat cam multe...

 

Comuna Rodna nu are medic, capelă mortuară sau loc de joacă pentru copii și multe alte lucruri extrem de necesare pentru o asemenea fostă cetate, cunoscută încă din evul mediu și celebră pentru realizările sale, până nu demult. Primarul actual, ”un vătaf” al bugetului local și al pârghiilor prin care se pot face lucruri, se pare că, are probeme de analfabetism funcțional în materie de administrație locală?! Sau este vorba de multă răutate, ranchiună și invidie sau toate la un loc?! Ce a mai făcut? A pus pe un subaltern să amendeze un antreprenor local pentru că omul a îndrăznit să aibă o inițiativă! Sigur, amenda foarte mare care s-a dat, 40 000 nu putea decât să fie cu cântec: încurcând articolele din lege și evident atribuțiile! În spatele acestui gest, evident răuvoitor, de jupân frustrat, probabil se află complexele sale de ”neisprăvit” și de fost ”privatizat fără succese” căruia nu i-a reușit nimic până când a ajuns în executivul rodnean, ca viceprimar, în decembrie 2014. Apoi, totul a început să-i meargă, că a avut la dispoziție bugetul comunitar și o armată de amploaiați care să-i execute ordinele. Însă, complexele sale au răbufnit zilele trecute, când a trimis un sublatern să ”calce în picioare un antreprenor”! Că, dacă el nu este în stare să facă mai nimic, de ce să facă alții? Cu această ocazie a ieșit la iveală și incompetența din administrația de la Rodna dar și ”prostia cu ciucur”!


Faptele vorbesc

Urmărim de la o vreme aproape tot ce se întîmplă în comuna Rodna, sub ”comanda lipsită de logică” a primarului Grapini Valentin, ales primar pentru al doilea mandat consecutiv de o comunitate, care nu a știut, nu a vrut sau nu a fost în stare să înțeleagă că, băiatul lui Grapini de la Șanț este un ”pericol public” pentru bugetul comunal, pentru fondurile europene, pentru terenurile aflate la dispoziția primăriei, munții disponibili pentru concesiuni și în general pentru aproape tot ce înseamnă administrația în interesul cetățeanului și accesul la banul public?!
Faptul că, prin interpuși a ”regizat” distrugerea” monumentului cultural de la Valea Vinului, cunoscut drept ”Casa Scriitorilor”, că a devastat centrul Rodnei, ca să ”lase locul” respectiv la discreția buruienilor, că a arestat cărțile Bibliotecii din Rodna în beciul igrasios al Primăriei, în saci de nylon și, a ”uitat intenționat” să pună în aplicare o hotărâre a CL Rodna, dată în 30 dec 2020 ( respectivul act normativ local având 14 voturi din14 consilieri cât are în componență CL RODNA), că a tras sfori au ajutorul angajaților primăriei pentru ca familia sa, vărul Portocală și nașu Cozonac să beneficieze ilegal de concesiunea a doi munți -220 de hectare- și aproximativ 80 000 de euro anual, bani europeni, pe post de subvenție pentru niște capre și oi care nu mai există de mai bine de 4 ani și nici crotaliile lor nu se știe pe unde sunt...Și multe altele...


Grapini lovește din nou! Un antreprenor amendat pe un articol pentru care Primăria nu are atribuții


Comunitatea rodneană lovită de Covid 19, valul 4, ca și multe alte localități din Bistrița-Năsăud și din România, incidența era aproape 8 la mie, joi, 7 octombrie, când am scris acest text, nu este destul de potopită de griji și de lipsa unui orizont optimist privind îndreptarea unor lucruri sau crearea unor posibilități de dezvoltare locală, că, Grapini lovește din nou! De data asta prin amendarea lui Marian Anastasiu, care a îndrăznit, constatând nevoia, să se apuce să construiască o capelă mortuară privată...Nu mai scriem aici că, Rodna ar fi trebuit să fie dotată cu o capelă mortuară, construită din banii publici, de multă vreme, în contextul în care o grămadă de alte UAT-uri, mai mici ca număr de cetățeni și neavând bugetul comunei Rodna finalizând deja o astfel de utilitate, atât de necesară, mai ales în acest context de boală și extincție...Frustrat că nu a avut el ”ultimul cuvânt” Grapini a trimis doi oameni din subordine să îl amărăscă pe om, tocmai când niște rodneni își plângeau mortul, în capela privată aflată în construcție!


Ce spune juristul Ovidiu Ivan


Preluăm postarea juristului Ovidiu Ivan, la care au curs comentariile din partea societății civile. Parte dintre acestea le-am preluat aici:
”Cu toții știm că locuitorii din mai multe comune din Bistrița Năsăud nu au la dispoziție o capelă mortuară pentru cei decedați. Anastasiu, un localnic din Rodna, a construit una din inițiativă privată însă activitatea acesteia întâmpină numeroase blocaje din partea primarului Grapini, deși administrația este departe de a construi una. Capela privată beneficiază de autorizațiile cerute de lege, dar i se solicită în mod abuziv documente suplimentare motiv pentru care proprietarul a deschis acțiune în justiție. Dar piedicile nu s-au oprit aici pentru el.
Recent, după ce a permis unei familii să țină un priveghi acolo, a fost amendat cu 40.000 lei, amendă pe care va trebui să o conteste.
Alexandra și alți locuitori din Rodna s-au mobilizat să îl sprijine în suportarea costurilor acestor procese și dacă cineva dorește să ajute, poate afla mai multe detalii în linkurile din comentarii.
În orice stat cu o economie liberă, administrația nu monopolizează acest gen de activități economice de pe urma cărora se dezvoltă afaceri și se oferă servicii esențiale populației. În acest caz vorbim despre un lucru elementar într-o Românie europeană” link


Doru Marza:
Întâmplător cunosc cazul, tangențial. I-a cerut primăria în CU niște aberații. De exemplu avizul CNAIR și avizul comisiei de specialitate din CJ. Care comisie, nu s-a precizat. Chiar au pufnit în râs doamnele din CJ că nu știau ce să facă la care comisie să-l îndrume. Caz clar de abuz din partea "serviciului de urbanism" de la Rodna...•


Alexandra Boldiș


Tinand cont de amenda exagerat de mare pe care a primit-o domnul Anastasiu Marian, 40.000 Ron, pt faptul ca a vrut să ajute o familie de consateni sa isi poata lua ramas bun de la cel plecat prea devreme dintre ei, si considerand construirea unei capele un obiectiv de importanta majora in localitatea noastra incercam sa venim in sprijinul dansului .
Puteti dona începând de maine până pe data de 14.10.2021.in urmatoarele locatii: magazin Boldis pe Prund, în magazin Torente( La Ianos) atât în magazinul alimentar cat si de constructii, la magazin la Nelica Slăvoacă , la terasa Alexandru Slăvoacă , cat si la magazinul de pe Izvor.
Cei care vor pot dona și direct în contul ficei: Anastasiu Alina-Crina
RO47BRDE060SV46166500600

Va multumim tuturor pt implicare.


Lacramioara Larisa Uifelean
DA DE CE NU DUCEȚI MORȚII ȘI BOLNAVII IN CENTRUL RODNEI...
BANCILE DIN FAȚA ȘCOLII IN CENTRU SUNT DE ZECI DE ANI...POATE BANII ĂȘTIA LE TREBUIE SĂ TERMINE CENTRUL SĂ SE MAI PUNĂ BOLOVANI SAU SĂ MAI DISTRUGĂ ALTCEVA...


Valerica

Cu asta , vrea domnul primar sa-i intimideze si sa-i oblige sa renunte. Ne solidarizam cu domnul Anastasiu! Nu mor caii cand vor cainii!


Elena Olarescu


Lumineaza i Doamne mintea!


Ce spune Anastasiu Marian, antreprenorul lovit de administrația rodneană?
1 octombrie la 12:48 •
Pentru simplul fapt că am îndrăznit să fac un bine unei familii din Rodna, prin a-i lasă să facă priveghi o seara la Capelă, Tinu Grapini i-a trimis pe Carol și Gelu să vină în control la construcție tocmai în timpul priveghiului iar pentru îndrăzneala de a nu-i lăsa să deranjeze familia îndurerată și pentru faptul că i-am rugat să vină în altă zi, deși le-am pus la dispoziție toată documentația cerută, s-au gândit să mă amendeze cu suma de 40.000 lei (400 milioane lei vechi) pentru că ei nu au avut bunul simț și compasiune să vină în altă zi. Ce să zic așa primar care blochează și face rău la toată lumea să tot avem. Ca să nu mai menționez faptul că procesul verbal este plin de minciuni marca Tinu Grapini, având martori că lucrurile nu stau cum spun ei.
Link la procesul verbal, întocmit cam pe lângă lege... www.facebook.com/pompefunebre.rodna.3/posts/1204537783392674

 

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.