Regizorii salvează jurnalismul

Un pensionar care chemase ambulanţa a murit după ce a fost plimbat toată noaptea între secţiile de urgenţă ale mai multor spitale bucureştene. Un tânăr ofiţer de Poliţie a intrat în conflict cu şeful său de la “municipiu” deoarece a refuzat să organizeze un flagrant pentru prinderea unui elev de liceu care consuma droguri. Un deţinut minor a sechestrat o studentă venită în practică la penitenciar, disperat că mama sa urma să-l ducă pe fratele lui mai mic în Italia, unde femeia e cameristă de câţiva ani.

Aţi recunoscut, probabil, intrigile unor cunoscute filme româneşti, trei dintre peliculele datorită cărora, în ultimii ani, România a devenit cel mai fierbinte punct de pe harta mondială a cinematografiei de artă. Această calitate s-a confirmat şi consolidat săptămâna trecută, când un alt regizor tânăr, Marian Crişan, a câştigat patru premii la Festivalul de la Locarno cu primul său lungmetraj, Morgen. Subiectul filmului – un român din Salonta dă peste un imigrant turc, un fugar, îl ia acasă şi îi promite că îl va ajuta să treacă graniţa în Ungaria.

De aici mi-a venit ideea, de la această istorie simplă. Mi-am dat seama, oarecum subit, că regizorii din aşa-numitul “nou val” – etichetă pe care ei o refuză, dar pe care noi, jurnaliştii, suntem nevoiţi să o folosim – au preluat o parte din rolul presei. Regizorii noştri spun poveşti puternice, extrase din realitate, pentru că mass-media nu o mai fac. Filmele lor sunt reconstituiri artistice ale unor prospecţiuni sociale pe care ziarele şi televiziunile doar le survolează.

*

Continuarea poate fi citită aici.