Realism Magic: Valea Vinului "curge" la Iaşi
Ediţia a IV-a a Taberei Culturale " Realism Magic" Valea Vinului 2009 a dat în sfîrşit roade, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al firmei SC Luxel Acalis SRL din Bistriţa. Mapa de cartoline după lucrările artiştilor prezenţi atunci la Valea Vinului a fost editată şi va fi lansată în cadrul expoziţiei de artă plastică " Realism Magic la Valea Vinului" ce va avea vernisajul, joi 26 mai, ora 13, la Galeriile de artă "Pod Pogor -fiul" din Iaşi.
îTrei dintre cei 9 artişti care au lucrat la ediţia a IV -a taberei, expun pe simezele prestigioasei galerii ieşene, aflată în mansarda Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi cunoscută drept "Casa Pogor": Este vorba de sculptorul MIrcea Mocanu, pictoriţa Maria Gliga şi graficianul Marian Coman.
Pentru a vă face o idee despre artiştii care frecventează Valea Vinului dar şi conceptul de realism magic, va invităm să faceţi o mică excursie plastică, vizualizînd cîteva dintre lucrările care se află între copertele mapei cu cartoline.
Pentru a vă face o idee de ansamblu, vă oferim fotografia majorităţii grupului format din scriitori şi artişti, imortalizaţi în faţa Casei Scriitorilor de la Valea Vinului în toamna lui 2009.
- 4228 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
14/08/2025 - 09:16
-
12/08/2025 - 15:25
-
12/08/2025 - 12:47
-
11/08/2025 - 17:10
-
06/08/2025 - 17:40
-
30/07/2025 - 09:53
-
25/07/2025 - 12:24
-
30/07/2025 - 09:47
-
23/07/2025 - 10:14
-
06/08/2025 - 17:40
-
11/08/2025 - 17:10
-
12/08/2025 - 12:47
-
12/08/2025 - 15:25
-
14/08/2025 - 09:16
-
23/07/2025 - 10:14
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
2 ani 40 de săptămâni ago
-
2 ani 45 de săptămâni ago
-
3 ani 26 de săptămâni ago
-
4 ani 4 săptămâni ago
-
4 ani 4 săptămâni ago
-
4 ani 5 săptămâni ago
-
4 ani 9 săptămâni ago
Comentarii
Publică un comentariu nou