Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au destructurat o grupare organizată infracţională în vederea comiterii de infracţiuni de şantaj.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, jandarmi de la I.J.J. Bistriţa-Năsăud şi cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au efectuat patru percheziţii la locuinţele a trei suspecţi. Astfel, au fost ridicate mai multe înscrisuri şi bani, informează site-ul IGPR.
În fapt, cei trei au pretins sume nedatorate de la diferite persoane în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, în contul unui împrumut acordat părţilor vătămate la începutul anului 2008. Suspecţii pretindeau o dobândă lunară de 15%.
Faţă de aceştia, procurorul DIICOT a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar în urma prezentării la Judecătoria Bistriţa, instanţa de judecată a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, scrie sursa citată.
- 5110 afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
12/02/2026 - 11:20
-
11/02/2026 - 12:45
-
04/02/2026 - 12:18
-
02/02/2026 - 12:51
-
02/02/2026 - 10:05
-
15/01/2026 - 10:10
-
02/02/2026 - 12:51
-
25/01/2026 - 12:41
-
02/02/2026 - 10:05
-
01/02/2026 - 14:05
-
15/01/2026 - 10:10
-
25/01/2026 - 12:41
-
01/02/2026 - 14:05
-
01/02/2026 - 13:47
-
01/02/2026 - 14:16
Poemul săptămînii
Excepționala recitare a poemului eminescian de către actorul, Adrian Pintea, la fel de greu de egalat, ca și poemul!
-
3 ani 13 săptămâni ago
-
3 ani 19 săptămâni ago
-
4 ani 2 zile ago
-
4 ani 30 de săptămâni ago
-
4 ani 30 de săptămâni ago
-
4 ani 31 de săptămâni ago
-
4 ani 35 de săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |




Comentarii
Publică un comentariu nou