INVESTIGAȚIE România curată: Betoane sau apă? Pe urmele marilor profitori ai marilor proiectelor inutile ale Hidroelectrica, care ne-au umflat factura la curent

 INVESTIGAȚIE: Betoane sau apă? Pe urmele marilor profitori ai marilor proiectelor inutile ale Hidroelectrica, care ne-au umflat factura la curent
ADAUGĂ ROMÂNIA CURATĂ CA SURSĂ PREFERATĂ
Râuri băgate pe țeavă. Păduri puse la pământ. Betoane în vârf de munte. Legi cu dedicație. Comunități locale care riscă să-și piardă principala resursă care le poate schimba viitorul. Afaceriști condamnați penal, alții cercetați penal sau trimiși în judecată, inclusiv un fost ministru al Economiei. Sute de milioane de euro cheltuiți până acum din bugetul celei mai mari companii cu capital majoritar de stat și alte sute de milioane de euro care așteaptă să fie ”investiți” pentru finalizarea unor mega-proiecte comuniste despre care se susține că ar fi ”de securitate națională”.

Controversele publice legate de amenajările hidroenergetice care afectează parcurile naționale și alte arii naturale protejate durează de aproape un deceniu, s-au polarizat, și au ajuns să aibă zeci de mii de susținători (dacă ne raportăm doar la petițiile semnate) de ambele părți ale dezbaterii.

Vara anului 2026 a venit, însă, să confirme ceea ce susțin specialiștii în hidroenergie – și dacă ar fi fost finalizate deja, în condiții de lipsă a apei, aportul lor la trecerea peste criza energetică cu care se confruntă România după oprirea celor două reactoare nucleare de la Cernavodă ar fi fost derizoriu. Aceeași bani, investiți, cum au făcut vecinii bulgari, în stocare în baterii și producție de energie solară sau eoliană, ar fi avut un aport real substanțial.

În ciuda unei evidențe dramatice, pe care o simțim deja în facturi și o vom resimți și mai dur pe termen mediu și lung, susținătorii proiectelor comuniste vor să pompeze alte sute de milioane de euro în ele, pentru a desăvârși distrugerile. De ce nu vor să se oprească, cine pierde și, mai ales, cine sunt cei care câștigă din această afacere, într-o documentare transfrontalieră (că nu e România singura țară care se confruntă cu situația asta), care a durat o jumătate de an și a fost susținută de Journalismfund Europe. 

Continuare aici