Cu ce impresii am votat
Când votezi liste, alegi o impresie. Contează, bineînţeles, şi cine se află în capul listei, dar, cu cât e mai mare aria de acoperire a forului, cu cât decizia va fi mai departe de tine, cu atât numele celor care-ţi cer votul se vor “estompa” în favoarea unor impresii.
Când ştampilezi, de pildă, o listă pentru un consiliu judeţean, pe unii îi cunoşti, de alţii poate ai auzit, şi-atunci relaţia cu ei, la fel ca partidul din care fac parte, îţi influenţează alegerea într-o măsură semnificativă. Dar, pe măsură ce creşte distanţa dintre casa ta şi locul unde se strâng “aleşii” – controlul tău, inevitabil, scade, şi-atunci te agăţi de asemănări, de senzaţii, de urme ale unor idei, de lucruri pe care crezi că le stăpâneşti, minţindu-te că asta îţi face votul mai întemeiat. (E un mecanism psihologic firesc, la fel ca atunci când cineva îţi povesteşte că a fost într-o ţară despre care nu ştii mai nimic şi, ca să nu scazi în ochii săi, dar nici în ai tăi, îi spui că ai şi tu un prieten care a fost pe undeva, prin zonă, poate nu în acelaşi loc, dar, oricum, nu eşti tabula rasa, ai şi tu o referinţă, ceva, acolo, un comentariu de făcut, deci nu te poate lua nimeni pe nepregătite…) Continuare aici
foto: citynews.ro
- 6046 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
12/08/2026 - 13:43
-
30/07/2026 - 08:52
-
19/07/2026 - 10:28
-
03/07/2026 - 15:51
-
29/06/2026 - 11:56
Poemul săptămînii
Excepționala recitare a poemului eminescian de către actorul, Adrian Pintea, la fel de greu de egalat, ca și poemul!
-
3 ani 41 de săptămâni ago
-
3 ani 46 de săptămâni ago
-
4 ani 27 de săptămâni ago
-
5 ani 5 săptămâni ago
-
5 ani 5 săptămâni ago
-
5 ani 6 săptămâni ago
-
5 ani 10 săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |
| 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
| 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
| 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
| 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
| 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |





Comentarii
Publică un comentariu nou