Costel Alexe: Cele mai mari hoții de păduri în ultimii 2 ani au fost în Maramureș, Bistrița Năsăud și Sibiu. Pe mandatul lui Deneș tăierile ilegale în BN au crescut cu 24%
Costel Alexe, propus ministru al Mediului în guvernul Orban 2, a primit aviz negativ în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului, potrivit G4Media.ro, care a transmis cele mai importante momente ale audierii.
Votul pentru învestirea lui Costel Alexe în funcția de ministru al Mediului în Guvernul Orban 2: 15 voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă”, o abținere. Avizul consultativ al comisiilor parlamentare este negativ
Alexe a declarat că: Cele mai mari hoții de păduri au fost în ultimii doi ani, după cum pun rapoartele Gărzii forestiere: Maramureș – 110 mii metri cubi, Bistrița Năsăud – peste 30 mii metri cubi, Sibiu – peste 20 mii de metri cubi. Se taie mult și în Cluj, Caraș Severin și Neamț.
După dna Doina Pană, un ministru bun, acest minister a fost condus de cel mai slab ministru – dl Deneș. Nu am găsit nicio măsură bună pe care să o fi luat. Tăierile ilegale în județul Bistrița Năsăud, din care era ministrul, au crescut cu 24%.
Detalii aici
- 10578 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
15/12/2025 - 09:31
-
14/12/2025 - 12:49
-
12/12/2025 - 15:11
-
12/12/2025 - 14:50
-
22/11/2025 - 14:14
-
18/11/2025 - 18:13
-
22/11/2025 - 14:14
-
12/12/2025 - 14:50
-
14/12/2025 - 12:49
-
15/12/2025 - 09:31
-
18/11/2025 - 18:13
-
22/11/2025 - 14:14
-
12/12/2025 - 15:11
-
12/12/2025 - 14:50
-
14/12/2025 - 12:49
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
3 ani 5 săptămâni ago
-
3 ani 10 săptămâni ago
-
3 ani 43 de săptămâni ago
-
4 ani 21 de săptămâni ago
-
4 ani 22 de săptămâni ago
-
4 ani 22 de săptămâni ago
-
4 ani 27 de săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
| 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
| 29 | 30 | 31 | 1 | 2 | 3 | 4 |




Comentarii
O sa ramanem fara paduri pana
O sa ramanem fara paduri pana se sesizeaza cineva...
Publică un comentariu nou