Ce legătură are”primărița de ocazie” de la Mărișelu cu Prefectura BN?


Potrivit răspunsului remis, la solicitarea noastră, de conducerea Primăriei Mărișelu, referitor la scandalul iscat în jurul Tricolorului, purtat ilegal de secretarul UAT Mărișelu la dublul eveniment de duminică, 16 octombrie, din localitatea centru de comună, situația este mult mai gravă decât ne puteam imagina la momentul în care am văzut fotografiile. Asta rezultă la o primă citire a dispoziției cu nr. 127, pe care, în 6 octombrie 2022, primarul ales al UAT Mărișelu, Horea Petruț a semnat-o dând ”putere” de reprezentare unui angajat din subordine, respectiv Domniței Zăvoian, secretar. Nu se pomenește nimic de TRICOLOR! De aici până la purtarea ilegală a diagonalei tricolore, simbolizând autoritatea locală, și la împăunarea respectivei cu TRICOLORUL, că așa a vrut anumiți mușchi ai dânsei sau pentru că a putut (ca să parafrazăm niște pesediști cu tupeu maxim, pe care uneori îi respectiva îi”citează”, se nasc mai multe întrebări.


Prefectura știa sau nu știa? Prefectureasa n-aude și n-avede?


Din analiza dispoziției cu pricina, datată 6 octombrie, dar probabil motroșită după întoarcerea primarului de prin coclaurile, pe unde a fost ( se spune că la vânătoare ar fi fost, alături de alți primari pesediști care îl însoțea pe jupânul județului?), în jurul datei de 19 octombrie, rezultă mai multe aspecte:
1.Viceprimarul ungur de la Mărișelu, Vaida Ghiorghe, deși are un salariu de aproape 6000 de lei brut, nu apare în articolele dispoziției, ca și cum nu ar fi existat...De ce nu i s-a delegat acestuia sarcina de a reprezenta UAT pe 16 octombrie, cu diagonala tricoloră pe pieptul său de udemerist, că avea drept prin Lege? Pare-se, așa cum rezultă din informațiile noastre ungurul ar fi refuzat să reprezinte comuna, din motive de religie?! Că dacă ar fi acceptat trebuia să poarte TRICOLORUL, nu? Or unde ați văzut d-voastră, în anul 2022 ungur din administrația centrală sau locală care să țină cu România, să respecte drapelul național sau IMNUL ? Unde? Potrivit legilor României ar trebui amendat pentru refuzul disimulat de a purta diagonala? NU? Așa scrie în legile țării în care trăiește și este plătit din banii noștri, ai românilor!


2. Tot din dispoziția respectivă rezultă că, Prefectura BN, prelungire a autorității Guvernului în teritoriu, ar fi primit un exemplar al respectivului act și că ar fi luat la cunoștință! Bănuim. Încă nu avem confirmarea, nici că a fost informată și nici când s-a făcut aceasta...Poate după data de 19 oct, probabil...Dar poate că ne înșelăm! Din informațiile noastre rezultă, însă, că prefectul Mica Oprea prezentă la ”teatrul ieftin” jucat în 16 oct, la Mărișelu, de angajata UAT Mărișelu, Domnița Zăvoian nu știa cine este ”primărița de ocazie” sau se prefăcea că nu știe, cel puțin...Faptul că, jurista la pensie Mica Oprea, plantată de Radu Moldovan în funcția de prefect al județului BN, astfel încât să țină ocupat scaunul și să bifeze cu prezența tot felul de evenimente, gen sfințiri, Ziua Armatei și alte prilejuri, a preferat să tacă și să ”atingă miezul de pâine în sare” în același blid cu ”falsul primar” de la Mărișelu ne confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că Prefectura BN este condusă din biroul lui Radu Moldovan și că Mica Oprea este doar o ”păpușă” ale cărei sfori sunt trase sau nu în funcție de interese de către jupânul județului Bistrița-Năsăud. Greșim? Că, la ce ne mai trebuie prefect sau prefectureasă am scris-o la începutul acestui an, când a fost instalată în scaun Mica Oprea, fost secretar al CJ BN, fost secretar al Primăriei Bistrița, fost subprefect etc. Pensionară! Cum ar veni cu experiență bogată în administrația locală! Reiau pe scurt ceea ce am scris la vremea respectivă: că de ce o va planta pe Mica Oprea la Prefectura BN? Pentru ca serviciul juridic al Prefecturii BN să ”legalizeze ilegalitățile de prin UAT-uri!”și să nu atace în contencios aberațiile juridice ale jupânului?


Ce are ”s..a”cu prefectura?


Prefăcătoria transformată în politică locală și administrativă, dublată de încălcările din incompentență sau cu bună știință a legilor României, se pare că, sunt liniile care unesc UAT Mărișelu, cu Prefectura Bistrița-Năsăud! În acest caz! Cu siguranță mai sunt nenumărate încălcări de legi, pe care în ”competenta ei atribuție de verificare a legalității” Prefectura BN le face...Pe unele le știm deja, despre altele doar am auzit...dar mai săpăm!
3. Orice prefectură, că-i de BN că-i de Teleorman (sic) are printre atribuțiile de la capul listei controlul legalității actelor emise de administrațiile locale, comune, orașe, municipii dar și îndrumarea ”competențelor” angajate politic sau nu de la diverse astfel de UAT-uri. Ce face Prefectura BN? Nu știm decât ce vedem în haloimăsul administrativ de la comuna Mărișelu, Rodna și alte asemenea ”puncte de interes ale ocupării județului de către hoardele pesediste” cu scopul drenării resurselor către baronetul local și județean?


Ce spune Codul Penal art. 258 referitor la folosirea ilegală a simbolurilor autorității publice?


1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.


(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.


(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.