Steinhardt : Momentul călugăririi la Mănăstirea Rohia
În acest episod al ducumentarului realizat de TVR Cultural şi preluat de pe you tube, Părintele Arhimandrit Serafim Man, stareţ al Mănăstirii Rohia în anii 80, îşi aduce aminte întîlnirea cu Steinhardt, şi dorinţele acestuia de a rămîne la Rohia şi de a se călugări, pentru a muri în haină călugărească. L+am căşlugărit cu nemele de Nicolae, la călugărie au asitat 3+4 prietni
Recunoscător lui Constantin Noica pentru îndrumarea către Rohia, Steinhardt scria în jurnalul său, devenit mai tîrziu " Jurnalul fericirii", "Noica e omul care mi-a deviat cel mai mult viaţa. Datorită lui m-am născut a doua oara",scria el.
Din momentul în care a fost primit la Rohia, lupa securităţii a fost pusă pe Mănăstire, şi a fost un act de mare curaj şi de mare îndrăzneală pentru mănăstire să îl primească, spune părintele Iustin Hodea Sigheteanul.
Dosarul de urmărire informativă a lui Steinhardt din 1972, este deschis, în primul rînd din cauza Jurnalului Fericirii. Steinhardt a dat dactilogramele carţii la 2-3 prieteni, unul dintre aceştia, Ion Caraion ducînd imediat la Securitate, varianta primită din mîinile lui Steinhardt, spune profesorul George Ardeleanu, istoric literar.
- 241 de afişări
Pe aceeaşi temă
- Părintele Arsenie Papacioc - Cum ne putem mîntui
- Nicolae Steinhardt, relatarea trecerii la creştinism prin botez. Povestită de însuşi Arhimandritul Mina Dobzeu, basarabeanul care l-a creştinat!
- Părintele Arsenie Papacioc - Trăirea ortodoxă
- Steinhardt : Arheologia regăsirii - episodul confiscarea "Jurnalului fericirii" de către Securitate
- Nicolae Steinhardt, arheologia regăsirii. Mănăstirea Rohia!
Ştirile cele mai...
-
30/07/2010 - 11:58
-
30/07/2010 - 10:02
-
30/07/2010 - 09:54
-
30/07/2010 - 09:33
-
30/07/2010 - 08:45
-
30/06/2010 - 11:45
-
04/07/2010 - 13:48
-
05/07/2010 - 13:14
-
15/07/2010 - 22:34
-
08/07/2010 - 13:50
-
04/07/2010 - 13:48
-
08/07/2010 - 13:50
-
05/07/2010 - 13:14
-
13/07/2010 - 12:26
-
30/06/2010 - 11:45
Poemul săptămînii
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecei poteci,
Pân'-ai pierit, la capăt, în trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
-
14 ore 23 de minute ago
-
1 zi 1 oră ago
-
1 zi 1 oră ago
-
1 zi 1 oră ago
-
3 zile 8 ore ago
-
6 zile 4 ore ago
-
6 zile 20 de ore ago








Comentarii
Publică un comentariu nou