Grănicerul Teodor Tanco a trecut la cele veșnice!

 În vârstă de aproape 94 de ani, scriitorul monorean Teodor Tanco a plecat la cele veșnice, în dimineața acestei zile: 29 martie, 2019.

Viața sa a fost una tumultuoasă, dar demnă și în totalitate dedicată istoriei grănicerilor năsăudeni. Nevoit să renunțe, în anul 1970, la cariera universitară, de la catedra de drept a Universității Babeș, devenită prin unificare ”Babeș-Bolyai”, șicanat și marginalizat de securiștii acelor timpuri, Tanco renunță la meseria de profesor și, se dedică scrisului și cercetării arhivelor.

Lista cărților publicate- citiți aici

Premii:

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, filială care i-a acordat în 2010 Premiul "Opera Omnia", pentru toată opera literară;

În anul 1993 i s-a acordat Premiul „George Barițiu” al Academiei Române, pentru lucrarea Virtus Romana Rediviva (vol I-VII);

1993. Premiul Uniunii Scriitorilor din Chișinău republica Moldova, pentru cartea Basarabia, numele tău e Maria!;

2005: Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, pentru vol. I, Tinerețe pribeagă, din tetralogia Cândva mă voi întoarce acasa;

 


A înfiinţat Muzeul literar Teodor Tanco, la Monor, în prezent donat Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În 2012 a participat la dezvelirea monumentului grănicerilor monoreni omorâți de trupele maghiare în 1949, în timpul retragerii spre orașul Reghin.

Clipul de ilustrație, în care Teodor Tanco ne mai dă o lecție de istorie, este filmat de noi, în august, 2012, în cimitirul din Monor, la dezvelirea monumentului dedicat monorenilor omorâți de insurgenții maghiari, în martie 1849, drept pedeapsă  pentru rănirea de către aceștia a generalului Bem, în retragerea lui către Reghin.

 

O considerăm ca fiind Ultima lecție de istorie grănicereascăpredată de scriitorul monorean, în cimitirul satului său natal, în august, 2012;

 

 Slujba de înmormântare va fi oficiată în dimineața de luni, 1 aprilie, la Cluj, de preoți greco-catolici, iar parastasul și înhumarea rămășițelor pământești ale grănicerului, scriitorului și profesorului universitar Teodor Tanco, vor avea loc la Monor, orele 14.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.