Care PNL?

Ieşirea lui Cataramă pe sticlă (în urmă cu aproape două săptămîni), nici nu mai contează canalul tv, a fost un semnal că în PNL începe să se întîmple ceva. Şi era de aşteptat acest lucru, după sinuciderea politică pe care demagogul Antonescu a propus-o partidului, în mare grabă, a doua zi după consumarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, închinînd PNL-ul „porţii” pesediste, plocon.
Cataramă, nu a făcut decît să dea un semnal pentru liberalii din ţară, că e momentul ca aceştia să întoarcă foaia. Şi să nu mai tacă în front. Şi să vorbească pe faţă despre lipsa totală de viziune politică, pe care Crin Antonescu a manifestat-o în timp ce scotea aerul din gogoaşa de 20 de procente, culese pe nedrept din rîndul alegătorilor care aştepau un un om politic în stare să rupă firul comuniştilor de la conducerea ţării.
Şi să facă ceva!
Apelul lui Viorel Cataramă, către liberalii din ţară şi nu numai, a fost şi este un semnal, că în PNL ar trebui să se întîmple ceva! Altfel, acest partid bucşit de orgolii şi de orgolioşi, ar putea ajunge destul de repede din urmă, PNŢCD-ul!
Şi nu este o afirmaţie hazardată. Faptul că mai mulţi liberali se agită, în aceste zile pentru a reînnoda alianţa cu PDL, potrivit unor surse, avînd ca motivaţie, deloc de neglijat, spaima că la următoarele alegeri parlamentare, PNL-ul nu ar intra în Parlament, şi încercînd să pupe acolo unde a scuipat băiatul de mingi a lui Patriciu, e urmarea unor „duşuri reci” pe care ideologii partidului le-au făcut pentru a se trezi din torpoarea aproape mortală în care i-a aruncat declaraţiile lătrate ale preşedintelui partidului, începînd chiar din 23 noiembrie.
Ar putea fi acesta un semn, că în PNL se poate întîmpla ceva pozitiv pentru viitorul acestui partid, începînd cu debarcarea omului de cîrpe a lui Patriciu, şi continuînd cu limpezirea doctrinară care s-a tot lăsat aşteptată, în ultimii ani. Ca să nu mai vorbesc de trecerea în „rezervă” a securiştilor dovediţi! La fel de necesară ca şi schimbarea preşedintelui!
Altfel, la capitolul viitor, Partidul Naţional Liberal, are toate şansele să devină, doar un semn de întrebare...
 
 
 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.