Au furat alimentele măicuţelor de la Piatra Fîntînele

comunicat de presă



În cursul acestei săptămâni Mănăstirea Piatra Fântânele a fost prădată de hoţi, informează IJJ BN, într-un comunicat remis presei.
Jandarmii postului montan din localitate, au intervenit prompt în sprijinul măicuţelor, deoarece se aflau în zonă într-o acţiune de patrulare pe unul din traseele turistice din aria de competenţă.
La faţa locului jandarmii au constatat faptul că două persoane au pătruns în mod ilegal în incinta casei parohiale a lăcaşului de cult de unde au sustras aproximativ 20 de kg. de carne, în valoare de aproximativ 500 de lei. Pe lângă faptul că au atentat la rezervele de hrană ale măicuţelor, cei în cauză au mai sustras şi o pereche de bocanci bărbăteşti îmblăniţi de culoare neagră şi o pereche de pantofi de damă.
Cei doi făptaşi au intrat în incintă deoarece au profitat de faptul că toate măicuţele se aflau la acea oră în biserică, unde se oficia Sfânta Liturghie.
Una din măicuţe, i-a surprins totuşi asupra faptei pe Viorica S. de 43 de ani din satul Tureac, comuna Tiha Bârgăului şi pe Emil U. de 72 de ani din aceeaşi localitate.
Toate bunurile sustrase au fost înapoiate în totalitate păgubitelor, jandarmii urmând a întocmi pe numele celor doi, actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru infracţiunea de furt, scrie sursa citată.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.