Tănase Todoran și militarizarea comunităților năsăudene ep. I


Strivit cu roata pe Mocirla Salvei, acum 258 de ani, pentru că a îndrăznit să gândească cu propria minte și să îndemne la revoltă românii care urmau să depună jurământul militar în favoarea Imperiului Austriac, legendarul Tănase Todoran are parte de puțină cunoaștere în rândul descendenților grănicerilor și probabil și mai puțină în rândul bistrițenilor fără ascendență grănicerească. În acest context oferim cititorilor noștri, indiferent de tabăra în care se află, informații care să completeze portretul de luptător pentru drepturile românilor și pentru libertatea de credință a bătrânului oștean, originar din Bichigiu.


Popii au trecut la Uniație fără ca poporul să știe


Deși pare incredibil cronicile năsăudene, maghiare și austriece ale vremii vorbesc despre implicarea patriarhului Tănase Todoran în revoltele românilor din cele 23 de sate libere din Valea Rodnei, Sălăuței și Valea Șieului (2 sate), deși avea o vârstă înaintată. Acest lucru s-a petrecut în cei 8 ani care au precedat militarizarea (primul val al militarizării a avut loc la 1763) și au avut ca final tragic moartea lui Tănase Todoran, prin strivirea cu roata, în 12 noiembrie, 1763, când, se pare că, bătrânul oștean avea peste 104 ani. Fierberea care a cuprins satele românești în jurul anului 1755 a fost generată potrivit cronicilor citate atât de lăcomia sașilor bistrițeni care nu se mai săturau de averi și falsificaseră statutul celor 23 de sate, într-un recensământ în care i-au înscris ca fiind iobagi, deși aceștia fuseseseră liberi din veac, dar și de aflarea cu o întârziere de peste 50 de ani a faptului că românii năsăudeni fuseseră trecuți fără să știe, la catolicism, de câțiva preoți ortodocși în complicitate cu un episcop...
Cele două ”vești” au pus pe jar obștile celor 23 de sate. În fruntea lor s-au ridicat lideri știutori de carte și vorbitori ai limbilor maghiară și germană, instruiți în materie de strategie de către Tănase Todoran, atât direct, cei care locuiau în satele apropiate de Bichigiu: Telciu, Zagra, Salva, Mocod și Năsăud și indirect prin Ștefan Cute Nimigeanul, originar din Feldru, satele aflate la depărtare, precum satele de după târg: Sântioana și Mărișelu. Cute, fiind tânăr, iute de picior și ager la minte nu stătea prea mult pe gânduri când era vorba de a porni la drum și a ajunge la Nușfalău, Mărișelu de azi, pentru a povățui sătenii sau la Bichigiu, pentru a sta la sfat cu Todoran. De altfel, în vol II al monumentalei monografii Virtus Romana Rediviva, editat în 1974, Teodor Tanco, notează la pagina 203, în portretul pe care i-l face lui Ștefan Cute Nimigeanul, considerat de sași ca fiind instigatorul principal în geneza revoltelor obșilor românești, că acesta ”realmente trebuia să fie peste tot, iar dacă nu era el erau ajutoarele lui, erau tovarășii de luptă, erau satele solidarizate care executau ordinele și dispozițiile lui. Bună prietenie și sfat îndelung purta cu bătrânul Tănase Todoran, cu dascălii și preoții, cu obștile și nevoiașii. Zidul apărării îl formau viețile acestora...”


Grea viață au avut românii din cele 23 de sate din cauza sașilor bistrițeni, care având pârghiile administrative de partea lor și diplomele privilegiale și nu s-au dat înapoi de la a falsifica orice credeau ei că îi poate ajuta să mențină românii la limita dintre om și animal, precum niște vite de povară, pentru a putea stoarce și mai multe foloase de pe urma acestora. În acest sens falsificările s-au ținut lanț, în perioada care a precedat militarizarea. În multele dispute arbitrate de Viena, în timp ce românii nu au avut de partea lor decât mărturii și probe indirecte, actul lui Matei Corvin și tradiția prin care cele 23 de sate au fost chemate la arme de către voievozii ardeleni, ori de câte ori a fost nevoie pentru a apăra glia strămoșească, sașii aveau înscrisuri și privilegii, acestea înclinând de cele mai multe ori balanța în favoarea lor și nedreptățindu-i pe români. În acest context, înrolarea în miliția de graniță a fost atât pentru românii sătui să fie slugi în propria lor țară, cât și pentru imperialii de la Viena, care doreau să poată apăra granițele imperiului fără a cheltui prea mult, soluția rezolvării tuturor problemelor.


Deșteptarea românilor. Revoltele care au precedat militarizarea

Revoltele românilor au început să se contureze aproximativ pe la 1755, aproape concomitent cu aflarea de către românii ortodocși din cele 23 de sate ( 21 de pe Valea Someșului și Sălăuței și 2 de pe Valea Șieului, cunoscute ca satele de după târg: Sântioana și Mărișelu) că, de peste 50 de ani, Viena îi avea în documente ca fiind trecuți la Biserica Unită cu Roma, adică catolici, pentru că o parte din preoții lor ortodocși, 4-5 la număr pentru fiecare sat, au fost încheiat acorduri de trecere la catolicism ca urmare a unui proiect de catolicizare progresivă inițiată de imperialii de la Viena, care luaseră în stăpânire Transilvania după alungarea turcilor și încheierea tratatului de la Karlovitz și doreau securizarea limitelor imperiului folosind inclusiv religia. Demersul de catolicizare era gândit ca o măsură de stopare a kalvinismului maghiar, care făcuse mulți prozeliți în zona ardeleană, iar împărații austrieci, în frunte cu Maria Therezia sperau ca prin catolicizarea suprapusă peste militarizare să se poată apăra eficient noile granițe din Carpați, iar turcii să poată fi stopați dincolo de munți. În acest context tulbure apare bătrânul bichigean, Tănase Todoran, în vârstă de peste 90 de ani și având cunoștință despre cele ce se petreceau în ținuturile năsăudene, își asumă să fie încarcerat ca dezertor și să facă pușcărie pentru ca, mai devreme sau mai târziu să îi poată ajuta pe creștinii ortodocși, de aceeași credință cu el, să găsească o soluție pentru a ieși din dublul impas în care se aflau.


Tănase Todoran, un țăran imperial, care a luptat pentru libertatea năsăudenilor


Date despre nașterea și viața bichigeanului Tănase Todoran sunt foarte puține. Însăși vârsta la care a condus revolta de la Salva, din 10 mai 1763, este una aproximată și este socotită din probe indirecte. După unii cronicari bichigeanul ar fi avut 120 de ani în momentul martiriului său, alții, credem noi, mai apropiați de adevăr, vehiculează vârsta de 104 ani. Dincolo de acest aspect, fiind lucru știut de acum că, anumiți oameni își măsoara viața cu suta de ani, descoperirile genetice din ultima vreme confirmă faptul că, omul este setat biologic să trăiască 120 de ani, dar din varii motive puțini indivizi ai speciei ating sau depășesc această limită biologică. Că, Tănase Todoran avea vârsta de 104 ani în 1763, anul în care trupul său bătrân a fost strivit cu roata, este probabil vârsta cea mai apropiată de adevăr, așa cum scriam, această cifră fiind rezultanta unor probe indirecte și unor înscrisuri. Faptul că a dezertat din armata austriacă, și după ce a petrecut câteva zeci de ani în Moldova, unde a fost răzeș și deținea o avere destul de mare, a renunțat la toate și s-a întors în satul său natal, Bichigiu, în 1750, iar administrația acelei vremi l-a încarcerat în Turnul Dogarilor din Bistrița, rezultă din mai multe înscrisuri, între care o notă privind eliberarea sa din pușcărie, dată fiind bătrânețea. Dezertarea ”ne este confirmată de o notă ce se găsește în registrul orașului Bistrița și poartă data de 2 iunie 1750. Dezertorul din regimentul ”Principele Carol”, cu numele Todoran din Bichigiu, să fie dimis din pușcărie în considerarea adâncei bătrânețe, scrie Virgil Șotropa în Arhiva Someșană nr. 1, Năsăud, 1924, articol: Răboaje din trecut, articol citat de Roșca Paul Ersilian în volumul Tănase Todoran – martir al neamului și al bisericii noastre, apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008. Tot din acel volum completăm portretul bichigeanului astfel: După dezertarea din armata imperială de la Viena (se pare că în acel regiment ar fi slujit 11 ani, după unii istorici iar după alții aproape 20 de ani) se întoarce în Transilvania și se alătură haiducului Pintea Viteazul. După înfrângerea haiducilor și moartea lui Pintea, în anul 1703, Todoran trece în Moldova, unde se pare că a locuit în jur de 50 de ani. Un înscris datat 1717, prin care a fost împroprietărit de către domnitorul Mihai Racoviță, ni-l relevă pe bichigean ca fiind răzeș, bogat și cu trecere la curtea domnească a Moldovei din acea vreme, distins pentru mai multe fapte de arme și eliberat apoi ca urmare a vârstei înaintate. Cităm din actul semnat de domnul moldovean: ”Io Mihai Racoviță, din mila lui Dumnezeu Voievod al Moldovei, slobozim din oastea noastră, după ce a slujit-o 13 ani în rang de căpitan, pe Dumnealui Tănase Todoran, în vârstă de 74 de ani și jumătate”. Alt document al aceluiași domnitor îl statornicește în Moldova, împroprietărindu-l: ”ridicăm la cinul de răzăș domnesc, pe Dumnealui Tănase Todoran, care ne-a dovedit supușenie, credință și vitejie și îi dăm în stăpânire pe vecie pentru dânsul și urmașii săi douăzeci de pogoane de țarină, trei de vie și un crâng de pădure în ținutul Neamțului...dat azi, la 2 octobăr 1717, iar de la facerea lumii an 7225 și subscris în cetatea de scaun a Ieșilor” potrivit preotului Nicolae Feier, Op, citat p.175 din volumul amintit mai sus.
Întoarcerea sa în Transilvania, în jurul vârstei de 90 de ani, asumarea de a face pușcărie ca urmare a dezertării din armata austriacă și probabil sporirea credinței sale în Dumnezeu prin intermediul religiei ortodoxe cu care a venit în contact în Moldova, mult diferită de ortodoxia din Ardeal și nu în ultimul rând apropierea inexorabilă a morții, toate acestea cumulate cu veștile care le avea despre situația foarte grea în care se zbăteau românii năsăudeni din cauza trădărilor preoților și trecerea la catolicism și, pe deasupra asupririle tot mai grele ale cetății săsești Bistrița împotriva românilor din cele 23 de sate l-au determinat pe bătrânul oștean, inteligent, umblat și îndeajuns de spiritualizat încât să poate face saltul de conștiință prin care și-a asumat o eventuală moarte nenaturală, fapt care s-a și întîmplat după 13 ani să se întoarcă la acasă, la Bichigiu pentru a-și împlini destinul!


După ieșirea din pușcărie devine strategul revoltelor celor 23 de sate


Din înscrisurile indirecte privind liderii mișcărilor de revoltă din cele 23 de sate libere de pe Valea someșului, Sălăuței și a Șieului, și din notele în care au fost redate cu lux de amănunte mișcările lui Ștefan Cute Nimigeanul din Feldru, Marcu a Berăriței din Nușfalău ( Mărișelu de astăzi), Ieremia Bucșa din Mocod, considerați cei trei capi incontestabili ai revoltei împotriva sașilor bistrițeni, aflăm și câteva detalii despre bichigean. Astfel, după eliberarea din închisoarea bistrițeană Tănase Todoran, deși se îndrepta către suta de ani, s-a angajat colector pentru dările pe care sătenii din Bichigiu, Telciu, Romuli, Zagra, Mocod, Salva le aveau de plătit către sașii bistrițeni. Credem că, în demersurile respective a avut ocazia să stabilească relații apropiate cu obșile sătești și să adune în jurul său pe fruntașii care credeau în el. De altfel, cei trei omorâți prin spânzurare, în urma revoltei din 1763, și cei 20 bătuți cu vergile, condamnările acestora fiind comutate de la pedeapsa cu moartea, în ultimul moment, confirmă acest aspect. Este posibil ca autoritățile imperiale să fi realizat că prea au întins coarda privind lecția dură pe care urmau să o dea românilor și probabil gândindu-se că judecarea și condamnarea lui Todoran și a încă trei lideri ai țăranilor pe temei militar, nu își avea susținerea legală având în vedere că, de facto, românii adunați în acea zi de 10 mai, la Salva, nu erau soldați, pentru că nu aveau depus jurământul militar, au renunțat la a mai pedepsi cu moartea încă 20 de ortaci și așa s-a ajuns la bătaia cu vergile pentru ceilalți 20 de țărani năsăudeni implicați în revolta de pe Mocirla Salvei.


De asemenea, coroborând informațiile existente în anumite articole din Arhiva Someșană, în diversele ei numere sau în anumite publicații editate, ca urmare a unor înscrisuri putem concluziona că: Tănase Todoran a meditat mult la soluția militarizării celor 23, ca fiind calea unică de scăpare a românilor năsăudeni de împilările sașilor și de ce nu, ca fiind dătătoarea unui fel de libertate asumată. Și că, ulterior, după ce acest lucru i-a devenit clar i-a lămurit și pe cei trei lideri ai obșilor năsăudene: Marcu a Berăriței, Ieremia Bucșa și Ștefan Cute Nimigeanul, despre soluția aceasta, altfel nu se poate explica de ce și cum au devenit cei trei susținătorii tezei militarizării. Doar așa se pot explica drumurile la Viena ale celor trei, însoțiți de venerabilul bătrân, care cunoscând modul de operare al cancelariilor austriece a negociat la Viena, grănicerizarea și tot astfel se poate explica lipsa acestora din ziua de 10 mai 1763, de pe platoul Mocirla de la Salva...
Faptul că, după 1758 și întoarcerea de la Viena, Tănase Todoran nu mai apare în prim plan și îl regăsim doar înainte de revolta din 10 mai, menționat într-o scrisoare a episcopului Petru Aron, datată 4 mai, 1763, s-a întîmplat pentru că venerabilul bătrân aștepta ca Împărăteasa Maria Therezia să se achite de partea ei din înțelegerea pe care au pertractat-o, acolo, la Viena! Adică, semnarea contractului prin care cele 23 de sate erau scutite de plata taxelor și impozitelor către sașii bistrițeni, anumite drepturi comparabile cu privilegiile bistrițenilor și ridicarea năsăudenilor la rangul pe care l-au avut din moși strămoși, acela de oameni liberi! Și pe care sașii l-au ”șters” din evidențe” Cu siguranță, programul său ”politic” exprimat pe 10 mai 1763, când a provocat revolta de la Salva, a avut o îndelungă analiză și a fost dezbătut cu liderii obștilor, altfel mesajul său de aruncare a armelor nu ar fi fost recepționat corect, iar liderii satelor au fost mesagerii lui Todoran către obști, fără de care revolta nu ar fi putut avea loc. A fost un moment de solidaritate a bărbaților care purtau deja arme și erau instruiți să lupte de către ofițerii imperiali, veniți special pentru a forma Regimentul II de Graniță cu sediul la Năsăud. Că soluția ieșirii din întunericul în care sute de ani, opresorii de toate națiile au scufundat românii a reprezentat-o grănicerizarea, nu a mai tras atât de greu în balanță în contextul în care, nu era nicio altă soluție de salvare pentru năsăudeni.


Faptul că a servit mulți ani în armata imperială, coroborat cu inteligența sa nativă l-au ajutat să se instruiască, să scrie și să citească dar și să cunoască limba germană și să înțeleagă resorturile administrației austrice, spun unele surse istorice. Învățătura lui Todoran este posibil să fi fost transmisă prin viu grai, prin intermediul câtorva dintre liderii amintiți deja, mai sus. O notă din volumul 23 al revistei Arhiva Someșană, an de apariție 1937, subliniată de o remarcă a lui Virgil Șotropa confirmă deducțiile noastre: Căci poporul nostru, deși sărman și oprit cu forța de la binefacerile progresului și culturii, a putut totuși avea conducători înțelepți și rezoluți, între ei în primul rând pe acel Ștefan Cute din Feldru, cari...au luptat cu dîrzenie pentru emanciparea condistrictualilor”, putem în concluzie să spunem că, Tănase Todoran a avut un rol strategic în pregătirea celor 23 de sate pentru militarizare, numai că, între negocierea făcută de Tănase Todoran și ceilalți lideri, la Viena, cu imperialii direct și, textul ”contractului” citit la Salva erau mari ”deosebiri”, astfel că, bichigeanul s-a simțit înșelat și folosit de ”țisturile” imperiale! De aici și reacția lui de a îndemna la revoltă, de aici și solidaritatea bărbaților aliniați pe platoul de la Mocirlă! Nu numai că Todoran avea proba că fuseseră înșelați ci și ceilalți lideri, care aflaseră detaliile de la bătrân, acesta știind de planurile slugilor imperiale încă din data de 4 mai.


Cu siguranță Todoran avea un proiect pentru năsăudeni!


Proiectul politic al bătrânului patriarh de la Bichigiu, din care anumite frânturi le-a exprimat pe 10 mai 1763, când a provocat revolta de la Salva, a avut cu siguranță o îndelungă analiză și a fost dezbătut cu liderii obșilor, altfel mesajul său de aruncare a armelor nu ar fi fost recepționat corect, iar Ștefan Cute Nimigeanul și ceilalți lideri au fost mesagerii lui. Din fericire aceștia nu au transmis doar vorbe goale ci și încărcărura emoțională și spirituală prin care Todoran reușise să solidarizeze cele 23 de sate. Ce s-a întâmplat la Mocirlă în acea zi de 10 mai și cele care i-au urmat, într-un episod ulterior.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.