Nicolae Labiş : Ceas greu

 Doamne, cîtă tristeţe şi frunză!
Te dărui şi n-ai cui,
Te dărui nimănui.
Buzele se desfac zîmbind a milă,
Vinul gîlgîie-n silă.
O durere estompată şi surdă
Bîntuie inima mea.

Singurătatea vibrează-n timpane
Cu sunet de scoică,
E ceasul somnului.
Paşi stinşi, paşi stinşi. E ea?
Altcineva.
Îţi vine să ţipi de mînie
Că nu simţi părere de rău!
Ceasul somnului. Ochi aţintit.
Orb, surd, cu voce anemică.
Plîns de neputinţă-n infinit.