Motivarea judecătorului care a anulat sesizările de plagiat din doctoratul premierului Ciucă: Analiza Emiliei Șercan este ”o simplă apreciere generală, în abstract, parţială, ieşită din context, trunchiată, pe baza unor texte alese de jurnalist”
Argumente discutabile și în motivarea din cel de-al doilea dosar intentat de premierul Nicolae Ciucă în tentativa sa de a bloca analiza tezei sale de doctorat. În decizia în care, pe 21 iunie, a decis anularea celor trei sesizări de plagiat în teza susținută de actualul premier în 2003, judecătorul Marius Iosif de la Curtea de Apel București a intrat pe fondul problemei și și-a exprimat o părere personală și partizană: a pus sub semnul îndoielii dovezile din articolul Emiliei Șercan în care a aceasta a dezvăluit plagiatul masiv din lucrarea de doctorat a lui Ciucă.
În fapt, de șapte ani, nici unul dintre plagiatele descoperite de Șercan nu a fost infirmat definitiv, pe fond, de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). G4Media.ro a făcut public, în luna iunie, faptul că, în trecut, Iosif a fost numit în mai multe funcții guvernamentale de PNL și că există indicii că dosarul lui Ciucă a ajuns la completul său prin manipularea repartizării aleatorii. Continuare aici
- 2741 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
12/08/2026 - 13:43
-
30/07/2026 - 08:52
-
19/07/2026 - 10:28
-
03/07/2026 - 15:51
-
29/06/2026 - 11:56
Poemul săptămînii
Excepționala recitare a poemului eminescian de către actorul, Adrian Pintea, la fel de greu de egalat, ca și poemul!
-
3 ani 40 de săptămâni ago
-
3 ani 45 de săptămâni ago
-
4 ani 26 de săptămâni ago
-
5 ani 4 săptămâni ago
-
5 ani 4 săptămâni ago
-
5 ani 5 săptămâni ago
-
5 ani 9 săptămâni ago
Arhivă
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |
| 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
| 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
| 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
| 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
| 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |





Comentarii
Publică un comentariu nou