Mărişelu: Discuţii privind procedura încadrării unui funcţionar public - partea I
Se repetă culmea administraţiei la CL Mărişelu. La doar două săptămîni de la şedinţa în care fostul primar de Mărişelu, Toma Someşan, deşi pensionat din administraţie avea o iniţiativă care a trecut la vot, la şedinţa de miercuri 20 iulie minunea s-a repetat. Un alt proiect semnat Toma Someşan a fost supus la vot şi VOTAT!
Acest aspect a trecut în plan secundar în cadrul şedinţei, avînd în vedere discuţiile în contradictoriu privind trecerea unui angajat contractual în organigrama executivului ca funcţionar public.
Să fie incompetenţa de vină sau s-a schimbat Legea 215 şi oricine poate avea iniţiative legislative. Faptul că, majoritatea din cei 11 aleşi locali nu ştiu cu ce se mănîncă administraţia, poate fi iniţial trecut cu vederea, că sînt nou aleşi, dar, deşi în acte Primăria Mărişelu nu are secretar pe funcţie, referentul agricol şi de mediu Domniţa Zăvoian dă avize de legalitate şi ţine loc de secretar cu ştiinţa Prefecturii BN. Să nu ştie Prefectura BN ce se întîmplă la Primăria Mărişelu, cînd e vorba de legalitate? Sau este vorba de incompetenţă la toate nivelurile?
detalii în clipul ataşat
- 4543 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
04/12/2024 - 04:19
-
28/11/2024 - 08:09
-
19/11/2024 - 11:49
-
14/11/2024 - 12:51
-
13/11/2024 - 12:41
-
13/11/2024 - 12:41
-
28/11/2024 - 08:09
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
07/11/2024 - 07:30
-
07/11/2024 - 09:16
-
08/11/2024 - 11:14
-
13/11/2024 - 12:41
-
14/11/2024 - 12:51
Poemul săptămînii
-
2 ani 4 săptămâni ago
-
2 ani 9 săptămâni ago
-
2 ani 42 de săptămâni ago
-
3 ani 20 de săptămâni ago
-
3 ani 21 de săptămâni ago
-
3 ani 21 de săptămâni ago
-
3 ani 26 de săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
Comentarii
Publică un comentariu nou