Impozitul suplimentar pe clădiri intră în vigoare

Comunicat de la Guvern

 

Potrivit comunicatului remis presei, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care modifică mai multe articole din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal pentru a majora impozitul pe clădiri.

Este vorba despre proprietarii care deţin mai multe clădiri, apartamente sau case. Aceştia vor plăti un impozit suplimentar pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie, după cum urmează:

a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

“Aceşti bani vor merge la autorităţile locale şi îşi vor putea spori bugetele prin aceste impozite care se plătesc de către cei care au mai multe clădiri” a afirmat primul-ministru.

De asemenea, Guvernul a decis să dubleze impozitul pentru autoturismele cu capacitate cilindrică peste 2000 cm³.

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.