E timpul să reciclăm deşeurile! Dar ştie cineva cum?

Judeţul beneficiază de un proiect de peste 155 milioane lei pentru implementarea unui sistem integrat de management al deşeurilor, banii fiind accesaţi prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Licitaţiile pentru punerea în aplicare a proiectului se succed una după alta, dar, luate de avîntul împărţirii banilor, autorităţile au uitat că, în secolul 21, ar fi bine să vorbim de colectare selectivă a deşeurilor.
 
Echipa de implementare a acestui proiect, prin care se va construi un centru de management al deşeurilor la Tărpiu şi cinci staţii de transfer la Bistriţa, Năsăud, Beclean, Sîngeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei, a anunţat, marţi, cîştigătorii licitaţiilor pentru construirea depozitului din comuna Dumitra, pentru supervizarea lucrărilor şi pentru asistenţa tehnică. Am aflat, astfel, că un consorţiu via Bucureşti-Ilfov, Iridex, se va ocupa de construirea centrului de la Tărpiu, grupul fiind implicat în astfel de proiecte şi prin Bucureşti, Ploieşti, Constanţa sau Sighişoara. Iridex va încasa circa 32 milioane lei – fără TVA! – pentru lucrarea pe care o va efectua la Tărpiu, autorităţile bistriţene fiind fericite că vor plăti doar atât, după ce, iniţial, estimaseră o sumă aproape dublă. De supervizarea şantierului se va ocupa consorţiul Eptisa Spania şi Eptisa România, iar pentru partea de asistenţă tehnică s-a bătut palma cu patru firme.
În cîteva zile se vor afla şi numele cîştigătorilor licitaţiilor pentru rampele de transfer, iar apoi vor începe procedurile de atribuire pentru achiziţia de utilaje şi pentru închiderea depozitelor neconforme din judeţ. Practic, operatorul care va prelua întreaga afacere va trebui să vină doar cu oameni şi cu maşini pentru transportarea deşeurilor de la ghena de gunoi la rampa de transfer, în rest totul se va cumpăra şi construi din bani europeni.
Echipa de implementare s-a lovit, însă, de o curiozitate a jurnaliştilor: dacă tot se cheltuiesc 155 milioane lei pentru acest depozit ecologic, se vor apuca bistriţenii şi de colectarea selectivă a deşeurilor? Răspunsurile nu au lămurit deloc problema, pentru că unii susţineau că aceasta este treaba operatorului, în timp ce managerul de proiect, Gavril Iliuţ, spunea că toate containerele vor fi achiziţionate prin acest proiect – deci ar trebui să se ştie încă de pe acum la ce vor folosi acele containere. Singurul lucru cert este că acest tip de colectare a deşeurilor va fi promovat, sub formă de concursuri, în rândul tinerilor, dar ei vor avea ocazia să pună în practică abia peste aproape doi ani ceea ce vor afla de la firmele de „imagistică” în lunile următoare.
Pînă una alta, bistriţenii trebuie să se aştepte la tarife tot mai mari pentru salubrizare, indiferent că locuiesc la sat sau la oraş. Astfel, în mediul urban se va percepe anul acesta un tarif de 243 lei/ tona de deşeuri/an, urmînd ca acesta să crească la 345 lei în 2015, în timp ce în mediul rural tariful va fi, în 2010, de 68 lei pe gospodărie/an, ca după cinci ani să ajungă la 98 lei. 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.