Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu? L-a întrebat Emil Constantinescu. Ce a răsuns Iliescu?
Este mai mult decât interesant răspunsul lui Iliescu Ion, este chintesența a ceea ce a crezut și promovat bolșevicul avid de putere lumească. Acolo, în acea dezbatere electorală s-a văzut cu adevărat cine a fost omul care a studiat 5 ani la ruși, care a ordonat omorârea semenilor la Revoluția din decembrie 1989, la mineriada din 1990, și care a mulțumit cu cinism minerilor, pe care tot el i-a chemat să facă ordine în Buburești!
În fapt s-a văzut clar dependența lui de PUTERE! Care, este cu mult mai periculoasă decât dependența de droguri sau alte forme de dependență, în care, cel implicat își face rău sieși și celor apropiați. Dependentul de putere face rău, un imens rău unui grup mare de persoane, unui popor sau mai multor popoare, așa cum s-a putut constata în cazurile comunistoizilor Stalin, Ceaușescu, Iliescu și ații.
Dumnezeu îl va pune la locul lui și îl va judeca corect. Eu, ca și alții ca mine, l-am iertat, pentru șansele pe care ni le-a furat, viețile pe care ni le-a suspendat și ororile pe care le-a promovat, salvând securiștii și moșind capitalismul de cumetrie și politrucii cu buzunarele pline, care s-au zbătut și au manevrat dosarele pentru ca el să iasă cu picioarele înainte din viața Poporului Român, dar NEJUDECAT!
L-am iertat pentru că nu știa ce face, necrezând în Dumnezeu ci doar în manipulare, minciună și schimbarea istoriei după bunul său plac!
- 36 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
06/08/2025 - 17:40
-
06/08/2025 - 17:17
-
30/07/2025 - 09:53
-
30/07/2025 - 09:47
-
25/07/2025 - 12:24
-
11/07/2025 - 12:59
-
25/07/2025 - 12:24
-
23/07/2025 - 10:14
-
30/07/2025 - 09:53
-
30/07/2025 - 09:47
-
11/07/2025 - 12:59
-
23/07/2025 - 10:14
-
25/07/2025 - 12:24
-
30/07/2025 - 09:47
-
30/07/2025 - 09:53
Poemul săptămînii
Odă în metru antic, în interpretarea actriței Valeria Seciu
-
2 ani 38 de săptămâni ago
-
2 ani 43 de săptămâni ago
-
3 ani 25 de săptămâni ago
-
4 ani 3 săptămâni ago
-
4 ani 3 săptămâni ago
-
4 ani 4 săptămâni ago
-
4 ani 8 săptămâni ago
Arhivă
Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sîm | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Comentarii
Publică un comentariu nou