Beizadele drogate în BN? Chiar?

Întors dintr-un fel de concediu în care a fost însoțit de sponsorul vânătorilor sale exotice și arctice, jupânul județului Bistrița-Năsăud s-a apucat repede repejor să inuagureze 1 km de drum la Sărățel! Incredibil, dar performanța respectivă a costat 750 000 de euro și a fost doar o reabilitare! Să vedeți ce bani o să bage în DJ 154, când se apucă de el, electoral, în primăvara viitoare, că banii vin din buznarele românilor prin acel pndl 3, supranumit ”Anghel Saligny”, pentru a sifona ceva, speră ei și din expertiza celebrului inginer!

Urmează drumul de la Șoimuș la Budac, că bucata de la Șieu la Șoimuș a mai fost inaugurată, în 2020, electoral de tot, iar lucrările în valoare de 2.8 milioane de euro, bani europeni, sifonați cum știe PSD-ul mai bine, au luat-o la vale în primăvara lui 2021! Că, mașina de vot a CJ a aprobat ulterior un împrumut de 4,8 milioane de euro, pe care să-i plătească fraierii de bistrițeni, pentru repararea ”stricăciunilor” făcute cu cei 2.8 milioane de euro europeni, ajunși, se pare prin pușculițe de partid și nu numai, nu mai spune nimeni?!

Dar, până una alta, să vă povestim ce a făcut jupânul în ultimele 3 săptămâni, în care, până sâmbăta trecută a  fost plecat cu Larionesei, dar nu la vânătoare, cum a fost în octombrie 2022, în Namibia, ci într-un fel de concediu în care baștanii și-au luat și oficialele ”voichițe”. Cică, undeva în America, spun sursele noastre. Asta după ce Voichița Moldovan ar fi pus piciorul în prag și ar fi cerut să se termine cu ”handbalul”! Femeie de la munte, hotărâtă și cu mintea întreagă, ar fi plecat apoi, pentru aproape 2 luni, în Telciul natal. Se întâmpla în vara lui 2022 și, de atunci, jupânul, pare se că a mai muiat-o puțin cu finanțarea respectivului sport sau a sportivelor, nu știm exact... Asta s-a întâmplat și după ce fiica personală ar fi mediat conflictul în favoarea așa zisei cariere politice și a unei eventuale candidaturi la Parlamentul RO! Se pare, se spune de către sursele noastre bine informate, dar tot nu băgăm mâna în foc!

În ceea ce îl privește pe Larionesei, cetățeanul de ”onoare” trimis în judecată de DNA pentru delapidare de fonduri europene, pare se că, după plecarea în America, în tandem cu jupânul de la CJ BN și după ce și-a băgat una dintre amante în spital, ca urmare a unui accident prin munți, surprize, surprize: și beizadeaua sa cea mică ar fi luat-o pe ”ulei”, după modelul celei mai mari, aflată, se pare, într-un ”sejur de recuperare” în capitala țărișoarei, după o lungă perioadă de consum a unor substanțe cam interzise, ca să nu scriem droguri! Tărășenia cu beizadeaua mică s-ar fi întâmplat în vecini de vila cu garduri de 3 metri a jupânului, unde prâslea închiriase o casă ceva mai mică. Acolo, în urmă cu aproape 10 zile, dacă am calculat corect, Larionesei cel mic, se pare că, educat cum că tatăl său ”este mai bogat decât însuși Dumnezeu”, ar fi luat la țintă lucrurile de prin casa respectivă și le-ar fi făcut ZOB! Că băuse alcool sau că intrase în ”extaz” după ce consumase oarecari prafuri sau poate ambele, noi nu știm! Dar poate știu cei de la Ambulanță și Poliție, că vecinii, se pare că, ar fi chemat din ambele părți, în ajutor, echipaje! Și ar fi venit!

Recomandare: Acest text este un pamflet, adică o bârfă, astfel că trebuie tratat ca atare!

 


 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.