Ardan: O ursoaică prinsă în capcană în hotarul satului
O ursoaică a fost prinsă în capcana unui laț în hotarul localități Ardan, sâmbătă 9 mai, ac. Descoperită abia luni, 11 mai, de către gestionarul fondului de vânătoare din zonă, ursoaica a fost transchilizată, evaluată medico veterinar și eliberată, luni seara. La câțiva pași, o așteptau cei doi pui. Este posibil, spun localnicii, ca ursoiaca să fi fost intenționat capturată, pentru a evita dezastrul produs de un urs în localitățile Monor și Gledin. Deocamdată, nu se știe exact cum a ajuns ursoaica în lațul capcanei și de ce?! Autoritățile fac cercetări, potrivit Agenției pentru protecția Mediului BN.
”In după-masa zilei de 11.05.2020, un reprezentant al APM BN a participat împreuna cu CJ GNM BN, DSVSA BN, Inspectoratul de Jandarmi BN și un reprezentant al Fondului Ciinegetic 29 Șieuț, la o intervenție de eliberare a unui exemplar de urs prins in laț în localitatea Ardan, comuna Șieu.
Exemplarul de urs a fost tranchilizat, îngrijit și eliberat în mediu natural. În cazul de față era vorba despre o ursoaică cu doi pui, care s-au reunit după această intervenție .
Acțiunea s-a desfășurat conform HG 323/2010”
Ilustrația salvării ursoacei filmată e Janarmeria BN.
- 3743 de afişări
Redacţia
E-mail:
floricadura@yahoo.com
Ştirile cele mai...
-
03/07/2026 - 15:51
-
29/06/2026 - 11:56
-
23/06/2026 - 16:13
-
23/06/2026 - 12:06
-
23/06/2026 - 08:18
-
12/06/2026 - 10:13
-
17/06/2026 - 11:52
-
23/06/2026 - 12:06
-
22/06/2026 - 10:05
-
23/06/2026 - 16:13
-
12/06/2026 - 10:13
-
17/06/2026 - 11:52
-
22/06/2026 - 10:05
-
23/06/2026 - 08:18
-
23/06/2026 - 12:06
Poemul săptămînii
Excepționala recitare a poemului eminescian de către actorul, Adrian Pintea, la fel de greu de egalat, ca și poemul!
-
3 ani 35 de săptămâni ago
-
3 ani 40 de săptămâni ago
-
4 ani 21 de săptămâni ago
-
4 ani 51 de săptămâni ago
-
4 ani 51 de săptămâni ago
-
5 ani 3 zile ago
-
5 ani 4 săptămâni ago




Comentarii
Publică un comentariu nou