Valea Vinului: Destinaţie turistică cunoscută de peste 100 de ani

 Localitatea Valea Vinului, ca destinaţie turistică, era foarte cunoscută acum peste o sută de ani, respectiv la finele secolului XIX şi începutul secolului XX. Descoperirea a fost făcută de istoricii Muzeului Judeţean Bistriţa Năsăud care au înclus documente de epocă, fotografii şi înscrisuri despre localitatea Valea Vinului, cu accentul pe Casa Scriitorilor, într-o expoziţie de fotografie dedicată turismului la cumpăna dintre cele două secole trecute, şi denumită  "Vilegiatura în Transilvania". 

Aproape uitat, acest foarte important detaliu istoric şi cultural, vine să elucideze atracţia pe care, chiar şi în zilele noastre, în condiţiile de degradare avansată în care se află clădirile care o compun, abandonată, pustie şi închisă turismului, încă o mai exercită precum un parfum rafinat şi subtil, Casa Scriitorilor de la Valea Vinului.

Din aceeşi expoziţie de fotografie veche, vizibilă pe Pietonalul paralel cu Biserica Evanghelică din Bistriţa, expoziţie care a trecut aproape neluată în seamă de bistriţeni, şi a fost neglijată şi nepromovată  de autorităţile municipale, aflăm că, în urmă cu peste un secol, plaiurile bistriţene şi năsăudene făceau parte din trasee de vilegiatură foarte cunoscute şi foarte apreciate. Alături de Valea Vinului şi Sîngeorz Băi, Colibiţa şi Tihuţa reprezentau repere turistice cunoscute în toată Transilvania, dar şi dincolo de munţ, în Ţara Românească, precum şi în străinătate. 

Cu ajutorul istoricilor de la Muzeul Judeţean BN, care ne-au pus la dispoziţie fotografiile re-amintim imagini uitate cu care judeţul Bistriţa-Năsăud se poate mîndri, şi care pot da de gîndit, măcar, autorităţilor vremelnice.

1942...
1942...
1960...
1960...
Valea Vinului în 1926 - vedere de sus
Valea Vinului în 1926 - vedere de sus
Casa Scriitorilor -septembrie 2010 - Uitată şi abandonată...
Casa Scriitorilor -septembrie 2010 - Uitată şi abandonată...
Afişul expoziţiei "Vilegiatură în Transilvania"
Afişul expoziţiei "Vilegiatură în Transilvania"
1920...
1920...
Maşini de epocă în curtea Staţiunii
Maşini de epocă în curtea Staţiunii

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.