UCGN condusă patru ani de un colaborator al Securității!!!

 
Este vorba de primarul de Salva, pesedistul Gheorghe Onul. Va fi el reales, cu sprijinul PSD, pentru un nou mandat sau va fi ejectat prin vot de reprezentanții fostelor comunități de avere?! Președinția UCGN este o sinecură pentru turnătorii fostei Securități? Adunarea Generală de joi 10 mai va hotărî pe ce mâini va încăpea averea grănicerilor și cum va fi ea administrată? În interesul urmașilor foștilor grăniceri sau în interesul urmașilor lui Ion Iliescu?

Joi, 10 mai, orele 11, la Năsăud se va consuma Adunarea Generală a Uniunii Comunelor Grănicerești Năsăudene, organizație înființată în 1990 pe modelul vechilor organizații grănicerești care au înmulțit averile adunate de grănicerii din cele 44 de comune, până la naționalizarea din 1948. Adunarea Generală de joi are o importanță crucială pentru bunul mers al UCGN având în vedere că, mandatul de 4 ani al actualului președinte expiră. Practic, potrivit statutului și conform ordinii de zi, dincolo de execuția bugetară, raportul Consiliului Director, și al altor rapoarte mai mici sau mai mari, miza ședinței din 10 mai se joacă pe alegerea președintelui pentru mandatul 2018 -2022. Sigur că, primarul de Salva, Gheorghe Onul, actualul președinte al UCGN, ar mai vrea un mandat, spun apropiații, deoarece el crede că cel mai bun loc în care se poate ”ascunde” de rușinea de a fi mințit de șase ori în declarația că nu a colaborat cu fosta Securitatea a lui Ceaușescu este președinția UCGN și balta de pești a acesteia. Asta pentru a aștepta în liniște și cu salariu trecerea termenelor de judecată, privind viitoarea sa inculpare, pentru infracțiunile de fals în declarații publice, care s-ar putea lăsa cu oarece condamnare.


Planul viitorului fost primar de Salva de a se”retrage ” să pescuiască în balta UCGN, baltă re-amenajată pe insula pe care ONG-ul o deține între Someș și Uzina Electrică, pe strada Podirei din Năsăud, mai spune ceva: că dincolo de probele din dosarul de la Curtea Apel București, omul Onul și-a mințit concetățenii timp de 22 de ani, pe durata celor șase mandate de primar, câte are la activ, a mințit autoritățile electorale și autoritățile administrative, că, după ce a fost purtat prin școli și i s-au dat funcții pe mână, pentru ”merite deosebite” în turnătorie ar putea beneficia și de un”concediu” prelungit la șefia UCGN, unde să mai tragă niște sfori, să mai aranjeze câte ceva, să mai împiedice reconstituirea unui patrimoniu de legendă a foștilor grăniceri, astfel ca stăpânii lui de ieri și de azi, să fie mulțumiți de prestația sa de TURNĂTOR!
În contextul în care, la primirea fiecărui mandat de primar de Salva, adică tot așa de șase ori, a scris cu mâna proprie că nu a colaborat cu organele fostei Securități, omul Onul se așteaptă, așa cum este firesc și normal, să o termine cu mandatele de primar, pe motiv de fals în declarații și să fie judecat pentru infracțiunea cu pricina și, mai devreme sau mai târziu, condamnat! Aspect care îi va bloca definitiv accesul într-o funcție publică! Pe merit!?

Așa că, planul lui, ca ”profesionist în șmecherii securistice” este să se pună președinte la UCGN, măcar pentru încă un mandat! Cu ajutorul partidului, evident! Între timp, trec termenele de judecată în dosarul în care urmează să fie inculpat pentru fals, el stă cu bățul în balta de la insulă , timpul trece, leafa merge, și poate-poate, dă Dragnea că Dumnezeu nu, și modifică legile penale și poate, poate scapă?! Poate că așa gândește ...poate. Poate?
Așa că funcția de președinte a UCGN devine corespunzătoare cerințelor cu care s-a fost obișnuit Gheorghe Onul. Mai ales că, urmașii grănicerilor, cu excepția membrilor Consiliului Director care se reunesc de câteva ori pe an, ajung la Năsăud abia o dată pe an, cu ocazia Adunării Generale! Deci nu tu bătăi de cap cu asistații sociali, nu tu probleme de fond funciar, liber la pescuit, pasiunea viitorului fost primar de Salva, pasiune în care a investit și investește bani grei și excursii multe în Delta Dunării!


Ce a făcut primarul Gheorghe Onul nouă ani ca să merite încă un mandat de președinte al UCGN?


Ales în primăvara lui 2014 președinte cu 24 de voturi pentru din 37 exprimate, Gheorghe Onul s-a remarcat în activitatea de de președinte al UCGN prin următoarele:

1.A fost în conflict de interese cu ONG –ul pe care l-a condus. Potrivit articolului 1 alineat 3 din Statutul organizației raportat la articolul 64 din Legea 215 completată, primarul ONUL a fost în conflict de interese având în vedere că, UCGN este o asociație nonguvernamentală și apolitică iar potrivit legii 215, ca primar în funcție are calitatea de reprezentant al STATULUI! Ca să nu mai vorbim de aspectul că, fiind șeful filialei PSD Salva, nu poate spune că nu face politică! Faptul că a renunțat la salariu de președinte a fost doar găselniță juridică prentru a nu semna un stat de plată, care să-l incrimineze cu acte-n regulă, după Legea ANI.
Pentru acuratețe redăm mai jos alineatul 3 art.1 din statutul UCGN: Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene este o asociație nonguvernamentală și apolitică, nu susține nici un partid politic sau coaliții de partide, desfășurându-și activitatea autonom.


2.A dat burse electorale pentru elevii din Salva, în detrimentul elevilor din celelalte comunități
, care ar fi putut beneficia de micul ajutor financiar grăniceresc! Practic, UCGN are printre obiectivele statutare și asigurarea unui număr de burse pentru elevii cu probleme sociale, proveniți din fostele comunități de avere grănicerească. Așa că, în mandatul 2014- 2018, de președinte al UCGN, Gheorghe Onul a dat burse! Preferențiale, electorale și dicreționare! Mai ales în anul școlar 2016-2017. Consiliul Director al UCGN care aprobă lista burselor nu a putut mișca un deget, pentru că la nivel de Consiliul Director al UCGN, PSD are majoritatea voturilor! Încă! Scandalul consumat la Adunarea Generală din 2017, referitor la aceste pomeni aprobate înainte de alegerile parlamentare din 2016 , poate fi urmărit în captura de pe you tube.com.


3.”A uitat” că unul dintre obiectivele UCGN este recuperarea patrimoniului naționalizat abuziv
, așa că nu a făcut aproape nimic pentru a continua demersurile începute de anteriorii săi în funcție; Sigur că, fiind membru important al PSD BN, primarul de Salva știa lecția propovăduită de tovarășii lui de partid, anume că proprietatea este respectată doar când este a pesediștilor, asta după ce tovarășul Iliescu a rămas în istorie cu expresia batjocoritoare: Proprietatea este un moft!


4.A încercat din răsputeri să piardă procesul cu Radu Moldovan, șeful său de partid și de stat!
Dosarul 123 sau procesul cu președintele CJ BN Radu Moldovan, pe care UCGN sub comanda lui Gheorghe Onul era cât pe ce să îl piardă, câștigat in extremis la Curtea de Apel Cluj, datorită avocatului Paul Mihai Feier și documentației din speța cu pricina, a fost blătuit de patru avocați angajați de Onul ca să lălăie speța. Practic, speța a fost câștigată ca urmare a profesionalismului judecătorilor de la Curte și inspirației avocatului Feier de a solicita în instanță câteva probe care au adus câștigarea procesului și implicit a simbolului grănicerismului de la Bistrița: fostele palate grănicerești, cunoscute drept clădirile Spitalului Vechi de pe strada Independenței. Lucru care i-a năruit lui Onul, se pare, relația cu Radu Moldovan!


5.A girat o investiție de miliarde, la insula de la Someș, pentru a o folosi discreționar, ca foștii șefi ai lui Ceaușescu!
Cu tupeu maxim, de parcă era la ședințele PSD de la Salva sau de CL, aceeași comună, că tot aia este, la ședința Consiliului Director din aprilie 2018 a propus ca investiția de la Insulă, lacul de pești, ciuperca și bucătăria, pentru care s-au cheltuit câteva miliarde de lei vechi, să fie folosite exclusiv pentru uzul președintelui și a câtorva apropiați, fără ca cineva să dea un ban pentru asta. După modelul foștilor șefi de partid și de stat a lui Ceaușescu!? Câți elevi și studenți au fost și sunt păgubiți de burse și stipendii pentru ca primarul de Salva să poată sta cu bățul în apă? După calculele noastre banii investiți ar fi de ajuns pentru a asigura bursele pentru cel puțin 2 ani. Până acum. Dacă mai punem că investițiile vor continua, cu amenajarea unui teren de tenis de câmp și a altor utilități, ajungem să contabilizăm burse pierdute, pentru trei ani! Că așa vrea primarul de Salva! Că el este grănicer! Așa spune! Adică, să înțelegem că, mai nou, acești neocomuniști de caviar confiscă și istoria cea mai veche? Că istoria recentă am văzut și vedem zilnic cum este falsificată și confiscată! Adică vechii grăniceri erau turnători la Securitate? Erau mincinoși și făceau declarații în fals? Erau hoți și manipulatori? Din punctul meu de vedere viitorul fost primar de Salva este turnător și nu a fost niciodată grănicer!? Or fi fost ceava strămoși de-ai lui dar el nici într-un caz nu a fost GRĂNICER! Grănicerismul este o stare de spirit care se bazează pe niște valori! Nu este vorba de talentul de la turna la Securitate! Nici de distrugerea unui popor! Ci de construirea lui! Că asta au făcut stră – strămoșii noștri! Cred că se întorc în morminte adevărații grăniceri, la ce urmași au ajunsi șefi în zilele noastre, în organizația care ar trebui să administreze averile adunate de ei cu jertfă de sânge și vieți omenești! Și pe care au spoliat-o! Că așa aveau ORDIN!


6.Singurul dosar pentru recuperare patrimoniu, în patru ani de mandat, din ianuarie 2018, se referă la retrocedarea a 300 de hectare de pădure, situată la Coșna,
Suceava, după ce legea în baza căreia aceasta a fost reținută de autorități a fost declarată neconstituțională, în august 2008! Și în acest dosar, singurul său merit este că, forțat de împrejurări și de cheltuieli a fost obligat, la presiunea Consiliului Director, să semneze chemarea în judecată! Altfel ar fi fost în stare să facă celor la Coșna, cadou 300 de hectare de pădure!


7.Pe durata mandatului de președinte al UCGN, organizația a fost capturată total de grupurile de interese PSD-iste,
după modelul promovat de neocomuniști și slugile lor, model aplicat la scară națională și de care amintirea și patrimoniul liberalismului din ”fosta graniță năsăudeană” nu aveau cum să scape, aceastea fiind ținte pe care cei care au pus mâna pe resursele țării, le-au avut în vedere încă din anii 1990. Nu a fost întîmplător că, în 2009, fostul președinte al UCGN, profesorul Ioan Nistor a fost demis în urma unor falsuri grosolane, prin care, cel puțin 9 reprezentanți ai statului, adică primari în funcții, între care și primarul de Salva Gheorghe Onul, și-au adjudecat Executivul UCGN, pentru a controla resursele organizației!
Astfel, Cu un mandat de vicepreședinte din 2009 până în 2014, apoi unul de președinte din 2014 în 2018, timp de nouă ani pe perioada 2009- 2018, Gheorghe Onul a participat atât la capturarea politico-securistă a UCGN cât și la tentativa de pulverizare a patrimoniului, atâta cât era la momentul 2009! Că alt patrimoniu nu a mai fost câștigat pe mandatele sale. Doar pierdute, prin varii tertipuri! Și, cu excepția câștigării speței Spitalului de pe Independenței, în care nu are nici un merit, prezența lui în Executivul UCGN se reduce la acordarea prin mașina de vot a membrilor aserviți politic din Comitetul Director, a burselor preferențiale pentru elevii din comuna sa, nedreptățind astfel elevii și studenții din mai mult de 30 de foste comune grănicerești. Elevi nevoiași care aveau nevoie de bănuții aceia ca de aer! În schimb, unele burse au ajuns drept ani de buzunar pentru anumiți clienți ai lui Onul. Sigur, cu rezultate bune la școală, dar care nu corespundeau principiilor grănicerești de acordarea a acestui tip de burse: pentru copiii nevoiași care învață bine, din fosta graniță năsăudeană!


8. Bomboana de pe tort! După capturarea UCGN a participat la modificarea statutului!
Astfel, anumite articole din actul în baza căruia funcționează UCGN încalcă grosolan Legile României, între care și Codul Civil! Articolul referitor la proprietatea indiviză, așa cum este cea grănicerească! Care proprietate nu se poate înstrăina, nu poți renunța la ea și nu se poate partaja! Că de aia este INDIVIZĂ! La adăpostul acestui articol din statut, cap IV, art. 20, care se bate cap în cap cu articolul 2 din același capitol, care este totalmente ILEGAL, din funcția de președinte în mandatul 2014- 2018 , a semnat renunțarea la o mulțime de proprietăți grănicerești, pentru care UCGN se judecă în instanțe. Pentru aceste judecăți UCGN a plătit avocați ani de zile, și astfel s-au pierdut alte zeci de burse pentru elevii nevoiași! Cel mai elocvent dosar în care grănicerii au fost furați de proprietăți, pe acest scenariu, este cel care se rejudecă la Târgu Mureș, și în care s-au înmulțit renunțările la proprietăți din Năsăud, toate semnate de Gheorghe Onul, în calitatea sa de președinte al UCGN! Toate acestea în contextul în care, repet, statutul UCGN a fost modificat ca să permită renunțarea, adică furtul legal al proprietăților! Respectivul articol din statut, pe care s-a bazat în spolierea de patrimoniu a urmașilor foștilor grăniceri încalcă Legile României!

Pentru că încalcă Codul Civil, articolul 667! Cine va plăti pentru daunele incomensurabile pe care un colaborator al fostei securități le-a adus memoriei grănicerismului și nu în ultimul rând patrimoniului imobil al urmașilor foștilor grăniceri? Cine? Urmașii urmașilor?

Florica Dura, delegat în Adunarea Generală a UCGN din partea fostei comune grănicerești Sîntioana, membru în Consiliu Director, scriitor, jurnalist și activist civic, la 3 mai 2018.

Ilustrație cu video filmat la AG a UCGN în 2017

 

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.