Șieu: În ultima zi de campanie electorală Ionuț Cifor, candidat ALDE, se laudă că a salvat păduricea Maialului! Încă o miciună gogonată!

Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale parțiale din comuna Șieu, Bistrița Năsăud, atinge cote critice pentru candidatul ALDE PSD Ionuț Cifor. Simțind că ar putea pierde funcția care l-a făcut om în comună, după moartea fulgerătoare a fostului edil Iuga Napeu Olimpiu, fostul viceprimar ALDE, devenit șieuan prin căsătorie, se laudă cu lucruri pe care le-a fost făcut edilul mort( toate proiectele lui Napeu Iuga) și, colac peste pupăză se împăunează cu salvarea păduricii maialului, cînd, în fapt, acolo nu are aproape nici un merit.

Cum stau lucrurile în fapt: 

Slavarea păduricii maialului, a cărui proprietar este Uniunea Comunelor Grănicerești a început pe vremea cînd Dumnezeu Să-l Ierte Olimpiu Iuga Napeu, se afla la primul mandat, și cînd, cu ajutorul Consiliului Local, in corpore, și a ITRSV-ului am scos păduricea din ghiarele Romsilva, care prin inginerul TAT și directorul Ivan Gheorghe intenționau să o radă, ca să nu rămînă proprietarului de drept, respectiv UCGN-ul, nimic, adică să primească, ca la Ardan un loc fără stejari, doar cu cioate. Cei din Ardan cunosc pe viu o astfel de RETROCEDARE cu cioate! Să mă contrazică! Bietul primar mort ne-a ajutat să o salvăm! Să rămînă în picioare. Ulterior, prin demersurile mele, pădurea a ajuns la UCGN, adică la proprietar.

Acela a fost primul episod dintr-o poveste care continuă și în ziua de azi!

Al doilea episod 

s-a consumat în ianuarie -februarie 2013, cînd o firmă din județ, a tăiat cei mai frumoși goruni din pădurea cu pricina, iar șieuanii plîngeau văzînd cum pleacă camioanele încărcate cu stejari, din păduricea lor dragă! Atunci, tot ce am putut să fac pentru cele 33 de hectare de stejar ciopîrțite de drujbe a fost să investighez legalitatea amenajamentului, care, practic, este legea în baza căreia se exploatează pădurile, și să fac demersuri pentru a avea acces în UCGN, în virtutea faptului că provin dintr-o fostă comună grănicerească, Sîntioana, a cărei cetățeni sînt proprietari de drept ai tuturor proprietăților grănicerești, deci și ai păduricii de la Șieu. În 2014 Adunarea Generală a Uniunii Comunelor Grănicerești Năsăudene (UCGN) m-a ales prin vot membru în Consiliul Director al acestei organizații. Rămînea să urmăreasc ce se întîmplă cu pădurea de la Șieu, și, să acționez pentru a o salva, împreună cu CL ȘIEU.

 

Al treilea episod

În care păduricea de stejar de la Șieu, cunoscută drept Păduricea Maialului, este personaj principal, s-a consumat inainte de Sărbătorile Pascale  2017, cînd, am insistat față de conducerea Primăriei Șieu să facă adresă oficială către UCGN, prin care să își manifeste intenția de a oferi la schimb alt trup de pădure, echivalent ca valoare economică cu Păduricea Maialului, pentru a putea salva păduricea atît de dragă șieuanilor, avînd în vedere că se mai turau niște drujbe pentru a o tăia la ras! În acel moment aveam deja acordul tacit al Consiliului Local Șieu, consiliu pe care l-am informat încă din ianuarie 2017, că se schimbă amenajamentul pădurilor UCGN, și este posibil, dată fiind valoarea ridicată a stejarului, varietatea gorun, din compoziția păduricii de la Șieu, acesta să fie RASĂ! 

Acum, în ultima zi de campanie electorală, candidatul ALDE PSD Ionuț Cifor, după ce s-a împăunat cu realizările primarului mort Iuga Napeu Olimpiu, Dumnezeu să-l ierte, a ajuns să se laude și cu SALVAREA Păduricii Maialului!

Bravo! După ce și popa din Posmuș a fost pus să umble din casă în casă, duminica trecută, ca agent electoral, pentru a convinge enoriașii să-l voteze, candidatul Cifor a ajuns să tranforme și pădurea în agent electoral! Rușinică!

Nu aș fi zis -scris nimic, dacă se oprea din mințit și lăudat înainte de pădurice. Nici de popa din Posmuș nu ziceam nimic, chiar dacă protopopul Vidican a venit degrabă la Șieu-Posmuș să îl liniștească pe bietul părinte, și să-l asigure că nu-l va cerceta! O lăsam așa...

Dar, faptul că a îndrăznit să se împăuneze cu acest demers, privind salvarea pădurii, cînd de fapt el doar a semnat o adresă, după ce s-a împotrivit variantei schimbului, m-a determinat să scriu adevărul despre salvarea Păduricii Maialului!

Și ca să înțelegeți cum au decurs lucrurile la Adunarea Generală a UCGN, din 6 aprilie 2017, referitor la păduricea de la Șieu, vă invit să vizionați imaginile filmate de mine, din care rezultă că nu s-a dorit și nu se dorește schimbul de pădure, și că, acordul de principiu, cu care se laudă candidatul ALDE la primăria Șieu, a fost impus de un delegat din Bîrgău, care a obținut in extremis votul majorității delegaților. Că păduricea maialului va fi sau nu a CL Șieu încă nu s-a decis. Proprietatea grănicerească fiind indiviză, va fi nevoie ca toți cei 44 de delegați în AG a UCGN să voteze că sînt de acord cu schimbul de pădure. În concluzie, candidatul ALDE PSD Ionuț Cifor MINTE cînd spune că a salvat Păduricea Maialului! Cu nerușinare! Păduricea încă nu este salvată!

Și încă ceva: Să mă spovedesc pînă la capăt!

1.Inainte de Paști am rămas fără apa la baie și bucătărie! Și în disperare de cauză am cerut ajutor candidatului ALDE PSD Ionuț Cifor, pentru a-mi trimite 1000 de litri de apă, cu cisterna de la pompieri. Și asta pentru că am făcut, toată primăvara, servicii CL Șieu, Primăriei și conducerii primăriei: adică am filmat fără să fiu remunerată cel puțin 3 ședințe de CL, și în paralel am consiliat primarul interimar Ionuț Cifor, referitor la pașii care trebuie urmați pentru salvarea păduricii. Am considerat că merit o mașină de apă, după atîtea servicii prestate de mine și neplătite, cînd apa care circulă prin conductele din Șieu, nu este facturată la consumatori, iar consumatori sînt o grămadă, în frunte cu sfîrnarii de vaci!

2. Faptul că, Roxana Pașc, candidatul independent la alegerile de duminică, este verișoara mea primară, este o realitate și un motiv de mîndrie pentru mine. Că am ajutat-o și am consiliat-o, recunosc, dar nu am favorizat-o în dauna altor candidați, ci dimpotrivă, am defavorizat-o în raport cu candidatul ALDE PSD, ca să nu îi creez neplăceri, avînd în vedere că la finalul anului trecut a fost aleasă prin voința majorității consilierilor vice primar. Asta nu a fost pe placul lui Ionuț Cifor și nici a șefilor săi din PSD și ALDE. Ei doreau ca viceprimar, se pare, un consilier cu probleme psihice. Știu ei care e ăla!

NOtă În Sîntioana cea bogată în păduri și altele, cetățenii nu au apă și nu au lemne. Că au tot votat vinituri la conducerea comunei! Pe care nu-i interesează cum se descurcă oamenii, ei să se descurce și să facă averi. CĂ AU să le ducă cu ei! Cum le-a dus și primarul mort de la Șieu, OLimpiu Iuga Napeu!!!

 Nota red. Filmarea de ilustrație a fost făcută în 6 aprilie 2017, cu o săptămînă înainte de Paști. Vorbitorii, în ordine, sînt: Gheorghe Onul președinte UCGN ( primar Salva, PSD), Valentin Gălățeanu - membru în Consiliu Director al UCGN și Vasilică Halostă, membru CD al UCGN, consilier PNL Prundu Bîrgăului.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.