Primele camioane pentru sinistraţi în drum spre Moldova. Peste 600 de militari bistriţeni pleacă în Afganistan. SGA incolor pe motiv de "fişa postului", judeţul sub Cod Portocaliu de inundaţii. Aleşii PDL îşi donează indemnizaţiile

Citynews: Primele camioane pentru sinistraţi în drum spre Moldova

 Miercuri dimineata au plecat spre Moldova primele camioane cu ajutoare pentru sinistrati. Prefectul Cristian Florian si subprefectul Catalin Paun au fost prezenti la plecarea convoiului umanitar, format din tre camioane de mare tonaj. Este al doilea transport, avand in vedere ca aseara a mai plecat un camion cu caramida.

Ajutoarele provin din donatii ale persoanelor fizice, dar si ale unor firme din Bistrita. Institutia Prefectului coordoneaza aceste actiuni caritabile si in plus a deschis un cont in care bistritenii pot depune diverse sume de bani care vor ajunge la familiile afectate de inundatii.

Bistriţeanul: Peste 600 de militari bistriţeni pleacă în Afganistan

610 militari de la Batalionului 812 Infanterie "Soimii Carpatilor" vor pleca in curand in Afganistan. Astazi, la cazarma unitatii, a avut loc o ceremonie militara prilejuita de acest eveniment.
Reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale si autoritatile publice locale, rude si prieteni, toti s-au adunat astazi, la ora 11.00, pe platoul unitatii militare pentru a participa la ceremonia militara organizata cu ocazia plecarii in Afganistan a 610 militari bistriteni.

Mesagerul: SGA incolor pe motiv de "fişa postului", judeţul sub Cod Portocaliu de inundaţii

Comunicatul de astăzi al Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, trimis presei ca de obicei în fiecare dimineaţă, este, tot ca de obicei, asemenea apei - incolor, inodor şi insipid, deşi judeţul Bistriţa-Năsăud a intrat sub Cod Portocaliu de astă-noapte până mâine, cu risc de inundaţii în bazinul Someşului (Ilva, Anieş, Cormaia, Rebrişoara, Sălăuţa, Ţibleş, Ilişua, Poiana) şi în cel al Bistriţei Ardelene (Dipşa, Budac, Bârgău, Bistriţa Bârgăului). Despre avertizare am aflat de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care - pe lângă competenţa în intervenţii - înţelege să-şi asume şi sarcina de informare, prin cel mai larg şi mai rapid mod de propagare a informaţiei în rândul populaţiei, respectiv prin presă. Contactat în chestiunea comunicatului de azi dimineaţă, cu solicitarea ca măcar pe viitor să se anunţe presei avertizările meteo şi hidro, SGA insistă să rămână în continuare incolor, pe motiv de "fişa postului", care nu ar prevedea informarea promptă a presei şi implicit a populaţiei, ci doar a "autorităţilor competente". Explicaţie dezarmantă în contextul în care de ani de zile SGA transmite comunicate presei zilnic, în fiecare dimineaţă, pe aceeaşi structură incoloră, inodoră, insipidă, cu cifre privind doar trecutul, iar despre viitor - numai de bine, sub "supravegherea permanentă a specialiştilor SGA".
Fiind irelevante pentru populaţie şi o bătaie de cap "excedentară" fişei postului pentru SGA, considerăm inutile astfel de comunicate, precum şi orice alt comentariu. Pentru edificare mai redăm doar definiţia asociată convenţiei hidrologice "Cod Portocaliu" şi comunicatul primit azi dimineaţă, la ora 7.52, pe cale electronică, de la SGA.

BistriţaOnline: Aleşii PDL îşi donează indemnizaţiile

Demnitarii PDL din Bistriţa-Năsăud - parlamentari, primari şi consilieri - au decis să îşi doneze indemnizaţiile pe o lună pentru sinistraţii din Moldova, în paralel fiind începută şi o campanie de strângere de ajutoare.

Reprezentanţii PDL Bistriţa-Năsăud susţin, într-un comunicat de presă transmis marţi, că adună alimente neperisabile şi materiale de construcţii în toate organizaţiile din judeţ.

"PDL va fi solidar cu sinistraţii deschizând un cont pentru donaţii unde demnitarii PDL Bistriţa-Năsăud au hotărât să îşi doneze indemnizaţia pe o lună", se arată în comunicat.

 

Foto: Citynews.ro

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.