Planeta Albastră

 
Am trecut de joagărul pe apă.
Aceasta-i ultima casă de bârne.
Pâlpâie-n geam lumina lumânării
Cum focul febrei face s-atârne
Geana pe ochiul copilului bolnav.

Mă scutură un fel de-nfiorare.
Aici se sfârşeşte-acum ceva
Şi-ncepe altceva mai mare.
Un fel de forţă copleşitoare.

Aceasta-i ultima casă de bârne,
Dincolo de ea se-ntinde desişul.
Drumul se pierde-n bezna deplină.

Căsuţa zăreşte-n noapte fantasme
Şi cată-n beznă cuprinsă de febră.
Dincolo de ea se-ntinde desişul,
Adânca tăcere; însă tăcerea lui
E şi mai înfricoşătoare.

S-a dat îndărăt şi sătucul
Şi-n retragere-a postat aici căsuţa
În chip de bastion de apărare.
I-a încredinţat toate parolele
Şi-a-nzestrat-o cu cele necesare.
Nu-i avanpost, ci ariergardă.
După ea dispare orice urmă de drum, –
Trufiei omeneşti i s-a sunat retragerea.

Dincolo de ea, trunchiuri mari de brad
Se-...