Peste 30 de jucători s-au prezentat la reunirea Gloriei Bistriţa. Copaci rupţi şi acoperişuri distruse de furtună. ACHIZIŢIE: Primăria Bistriţa cumpără dale pentru 450 de parcări noi. 37 de localităţi, în continuare fără energie electrică

Mesagerul:  Peste 30 de jucători s-au prezentat la reunirea Gloriei Bistriţa
Reuniunea echipei a început în jurul orei 17.30, moment când cei 30 de jucători sosiţi la Bistriţa s-au prezentat la prima şedinţă tehnică din noul sezon competiţional. Şedinţa tehnică a fost condusă de Laurenţiu Reghecamf şi noul preparator fizic, Thomas Neubert, fiind supervizată de Remus Vlad, mai târziu apărând şi Jean Pădureanu.
"În mare, programul de pregătire din această vară este următorul: 14 iunie - 25 iunie vizita medicală şi antrenamente la Bistriţa, 28 iunie - 9 iulie stagiu de pregătire în Austria, 12 - 23 iulie pregătire la Bistriţa, iar în 24 iulie este programată prima etapă de campionat", ne-a spus profesorul Remus Vlad. El a mai precizat că în următoarele zile sunt aşteptaţi să sosească la Bistriţa un număr de 15-16 jucători din America Latină, dar şi din alte ţări: " Vom vedea pe fiecare ce şi cum joacă, iar primul amical înaintea plecării spre Austria va fi sâmbătă, 19 iunie, cu începere de la ora 19.00, în compania celor de FCM Târgu-Mureş".
Prezent la întâlnire, preşedintele Jean Pădureanu a spus că echipa îşi va păstra vechile obiceiuri, adică va creşte jucători pentru a-i vinde pentru a aduce bani la club: " Nici Moraes nu face excepţie, iar acel club care îi va achiesa clauza în valoare de 2 milioane de euro, îl va avea, lucru perfect valabil şi pentru Copos. Dacă vom avea jucători de valoarea brazilianului, atunci îl vom da. Chiar el m-a rugat să-i găseasc o echipă care joacă în Liga Campionilor, iar eu zic că e de înţeles, asta, având în vedere valoarea pe care o are".
Din cele spuse de profesorul Remus Vlad, din stafful tehnic vor mai face parte Aurel Nalaţi, Cristian Coroian, Sandu Negrean cât şi el în calitate de director tehnic.

Citynews: Copaci rupţi şi acoperişuri distruse de furtună

O furtuna a facut ravagii luni seara in Bistrita. Vantul puternic a rupt mai multi copaci. Pe strada Alexandru Odobescu un copac s-a rupt si a cazut pe carosabil. Pompierii au intervenit pentru a debarasa drumul, traficul fiind oprit in zona timp de aproximativ o jumatate de ora. Tot vantul a facut ravagii si pe Calea Moldovei, unde intreg acoperisul cladrii reprezentantei Mercedes a fost smuls si a zburat pana pe cealalta parte a carosabilului. Copaci rupti si tigle cazute de pe blocuri au fost si pe Bulevardul Independentei, pe General Grigore Balan si pe Aleea Tihutei.
 

Bistriţeanul  ACHIZIŢIE: Primăria Bistriţa cumpără dale pentru 450 de parcări noi

Directia de Servicii Publice din cadrul Primariei Bistrita si-a pus in plan sa amenajeze noi parcari in municipiu. 450 de parcari sunt propuse pentru amenajare, pentru acestea organizandu-se o licitatie publica in vederea achizitionarii de dale din beton. Valoarea totala a contractului se apropie de 250.000 de lei.
Vesti bune pentru soferii bistriteni! Primaria Bistrita si-a propus sa amenajaze noi locuri de parcare. In plan sunt trecute 450 de parcari, care ar urma sa fie amenajate pe 25 de strazi.

Astfel, Directia de Servicii Publice din cadrul Primariei Bistrita intentioneaza sa amenajeze 450 de locuri de parcare a caror suprafata totala este de 8.200 de metri patrati, pentru care, la inceputul acestui an, a fost alocata din bugetul local suma de 473.058 lei.

BistriţaOnline: 37 de localităţi, în continuare fără energie electrică

Un număr de 37 de localităţi din Bistriţa-Năsăud sunt în continuare nealimentate cu energie electrică, marţi dimineaţă, în urma furtunilor care au avut loc în judeţ.

Echipele Electrica au lucrat toată noaptea pentru remedierea defecţiunilor, reuşind să reconecteze la reţea localităţi de pe 13 linii de medie tensiune, marţi dimineaţă fiind în continuare fără curent localităţi de pe două linii de medie tensiune, integral, şi parţial de pe o alta

Foto: Mesagerul

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.