Mărișelu: Criza lemnului de foc scoate la iveală analfabeții funcționali din minilegislativ. Cu așa consilieri, executivul își face interesele! Partea I

 Proiectul de hotărîre privind aprobarea recoltării posibilității pentru anul 2017, dezbătut în cadrul CL Mărișelu a scos la iveală lipsa de interes pentru problemele cetățenilor din comună dar și lipsa de educație și pregătire a majorității covîrșitoare a consilierilor. O dezbatere pe care abia am rezistat să o filmăm, din cauza prostiilor afirmate de o parte dintre consilierii care s-au băgat în seamă, ca să se audă vorbind, și care au fost depășiți în inteligență doar de primarul Horea Petruț, revelează dacă mai era necesar cam cum se iau hotărîrile în CL Mărișelu. Adică în dauna cetățenilor și firesc în folosul grupurilor de interese adunate în jurul executivului, a cărui reprezentant, primarul, pare că tocmai a picat acolo, precum musca în lapte, că tot provine de la fermă de vaci din zonă. 

Vă recomandăm să vizionați cu atenție clipul atașat și cele douăconsecutive pentru a vă face o idee despre cum se pune problema la CL Mărișelu, și la Primăria acestei comune.

 Precizăm că, ne așteptam ca măcar Buta Dumitru, consilier din partea ALDE dar și șef de district la Ocolul Silvic Valea Șieului, ocol ce adminsitrează cele peste 5000 de hectare de pădure proprietate a comunei Mărișelu( unde intră practic fostele proprietăți grănicerești dar și sătești a celor 7 localități componente), să îi lămurească pe consilierii analfabeți funcționali care au votat la final, fără a deschide măcar gura, dar din păcate pentru soarta oamenilor din comuna Mărișelu, silvicultorul cu pricina, or nu poate or nu a vrut să ajute ca problema să fie rezolvată în beneficiul oamenilor. 

Toate astea în contextul în care din partea Prefecturii BN a fost remisă UAT-urilor în timp util adresa privind necesitatea legală privind asigurarea necesarului de lemn de foc la populație!

În lipsa lui de educație și informație, ca să nu mai vorbim că omul pare picat din lună, primarul Petruț a comis-o așa cum era de așteptat: Adică va vorbi el cu președinții de composesorate să asigure ăia lemnul de foc pentru cetățenii din comună! Că de, cele aproape 2000 de hectare de foioase grupate în jurul satelor componente nu permit alocarea a măcar 5 mc de gospodărie! Pentru că, ce se poate tăia conform amenajamentului se duce la șmenarii care fac, împreună cu unii dintre pădurari, grădini din pădurile comunale, de atîta rărit. Firele de gorun cele mai bune de scos sînt vîndute pe sute euro, ele fiind scoase din rădăcini, ca să iasă socoteala la partizile chipurile la populație!

Singurii consilieri care au avut argumente cît de cît și au dovedit că măcar și-au citit caietul de ședință, ca să nu ia degeaba indemnizația, sînt: Ionela Benzar de la PMP și profesorul Ioan Tuns de la PNL. Restul de la PSD, PNL și ALDE, constituie mașina de vot cu care executivul își pune în aplicare interesele de grup.

Detalii în clipurile consecutive, atașate.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.