Firma austriacă de procesare a lemnului Schweighofer Holzindustrie, vizată de percheziții multiple. DIICOT acuză constituirea unui grup infracțional organizat și crearea unui prejudiciu de 25 de milioane de euro

preluare g4media.ro


Mai multe fabrici ale firmei austriece de procesare a lemnului Schweighofer Holzindustrie, dar și sedii ale Direcțiilor Silvice județene sunt vizate de percheziții ale procurorilor DIICOT. Surse judiciare au declarat pentru G4Media.ro că e vizată conducerea firmei austriece din ultimii șapte ani, când Schweighofer Holzindustrie a fost în centrul unor controverse majore privind proveniența lemnului prelucrat.

Surse juridice au mai declarat pentru G4Media.ro că percheziții au loc la fabrici din Rădăuți și Sebeș, precum și la Direcții Silvice și Gărzi Forestiere din județele Alba, Suceava, Hunedoara, Brașov, Bihor și București.

UPDATE 1: Holzindustrie Schweighofer anunță într-un comunicat că firma ”cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT comunicată pe 30 mai 2018. Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează. Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată de soluționarea rapidă și corectă a acestei situații”, informează g4media.ro

Comunicatul oficial DIICOT:

La data de 30.05.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. şi BCCO Bucureşti, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigare a Criminalitatii Economice şi specialişti din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică au pus în executare 23 de mandate de percheziţii domiciliare, pe raza a 5 judeţe şi a muncipiului Bucureşti, la persoane fizice şi juridice (din care 4 la sediile unor instituţii publice) în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului.

În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici.

Prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.

În cauză urmează a fi conduse la sediul DIICOT- Structura Centrală mai multe persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București ”Vlad Țepeș”.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.