Archive - 2020

April 9th

Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

redactia@ziarul-bn.ro
preluare ziariștii.com

 Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este acuzată direct că, fiind controlată ocult de China, a mințit deliberat întreaga lume în privința epidemiei de coronavirus, provocând astfel o reacție întârziată și inadecvată a statelor la pericol.
Consecință a acestor evenimente, președintele american Donald Trump a anunțat, miercuri, că ia în calcul suspendarea finanțării, de către SUA, a OMS – instituție a Organizației Națiunilor Unite (ONU), dar care în ultimii ani a alunecat sub controlul Beijingului.

April 8th

Moment de reculegere pentru primul cadru medical mort de coronavirus. Ce vor face toate ambulanţele la ora 10:00

redactia@ziarul-bn.ro
preluare capital.ro

 Primul cadru medical din România care a murit din cauza COVID-19 a fost confirmat marţi seară. Miercuri dimineaţă va fi ţinut un moment de reculegere pentru acesta.

Marţi seară a fost confirmat primul deces în rândul cadrelor medicale din cauza noului coronavirus. Este vorba despre un ambulanţier din judeţul Suceava, în vârstă de 53 de ani. Continuare aici

Mihai Goțiu se întreabă: De ce a refuzat ministrul Mediului solicitarea făcută de USR și de zeci de mii de cetățeni? LAȘITATE, LIPSĂ DE VIZIUNE SAU…?

redactia@ziarul-bn.ro
preluare mihai goțiu face book

Astăzi, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat că nu se pune problema suspendării exploatărilor forestiere pe perioada stării de urgență , ca răspuns la solicitarea pe care i-am adresat-o direct, în numele grupurilor parlamentare ale USR, și pe care au solicitat-o și zeci de mii de cetățeni prin intermediul petiției inițiate de Agent Green pe Platforma Declic.

April 6th

Șieu: Locuitorii comunei obligați să își protejeze gura și nasul prin purtarea unei măști sau cu o eșarfă!

redactia@ziarul-bn.ro

Începând de marți, 7 aprilie, locuitori comunei Șieu, dar și cei care se află în trecere prin cele 4 sate ale acestei comune sunt obligați să poarte mască de protecție sau o eșarfă, eventual o năframă, cu care să își acopere gura și nasul pentru a preveni o eventuală contaminare cu virusul Corona, potrivit hotărârii luate astăzi de comitetul local de urgență, informează consilierul local Roxana Pașc pe pagina sa de socializare. Pașc scrie că, în întregul ei, comuna Șieu a fost împărțită în sectoare, fiecare sector având un consilier responsabil cu prolemele acestuia.

Peter Lengyel: Fotbal versus Cercetare

redactia@ziarul-bn.ro
preluare peter lengyel blog

 Societatea umană pe care o știam până acum avea niște cretinisme și niște imbecilități de zile mari. Prioritățile, scara valorilor, modul în care erau stabilite elementele esențiale… toate erau atât de aberante că nici nu se putea ca realitatea să nu se răzbune – iar realitatea este o chestie dură. Mai ales dacă o iei cu fața, nepregătit. Se găseau veșnic resurse financiare pentru toate șarlatanismele, pentru toate tâmpeniile, clopote aurite, zeci de mii de biserici noi, fotbaliști plătiți de parcă erau esența planetei.

April 4th

Ordonanța militară 7: Personalul medical, ținut în țară. Încă o localitate intră în carantină, zboruri suspendate cu alte 9țări

redactia@ziarul-bn.ro
preluare ziare.com

 Ministrul de Interne Marcel Vela a anuntat sambata masurile din a 7-a ordonanta militara emisa de pe 16 martie, cand a fost decretata in Romania stare de urgenta. O noua lcoalitate intra in carantina totala, zboruri cu alte 9 tari sunt suspendate pentru 14 zile si sunt luate masuri suplimentare pentru transportatori, astfel incat acestia sa poata continua activitatea in conditii de siguranta.

Legea Alinei Gorghiu un OUG 13 ascuns și mai grav! Spune Ana Birchal

redactia@ziarul-bn.ro
preluare epoch times.ro

Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, a criticat vehement proiectul de lege pro-condamnaţi iniţiat de senatoarea PNL Alina Gorghiu, pe care l-a catalogat drept "un OUG 13, ascuns şi mai grav".

April 2nd

Alex Dima: Trebuie să îi schimbăm și să ne schimbăm! Ca să scăpăm!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare alex dima face book

 Un profund sentiment de furie. Asta simt.
De cateva zile tin legatura cu medici din spitale. Unii sunt speriati, sunt epuizati, nu au proceduri, echipamente de testare.

Suntem in aceasta situatie din cauza unor imbuibati, slugi, spagari, lacomi, hoti, netrebnici si nemernici!

Ii vedem, ii stim si acceptam de zeci de ani. Ei au distrus sistemul de sanatate. Opresti, fluturi, dragneni, ponti, melescani, basesti, fireni, nastaseni, tariceni, iohannesieni, orbani si lista asta nu se mai termina.

April 1st

STOPAȚI TĂIERILE DE PĂDURI PE PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare mihai goțiu face book

Scrisoare deschisă adresată președintelui României, prim-ministrului și ministrului Mediului de către parlamentarii USR

Stimate domnule președinte Klaus Iohannis,
Stimate domnule prim-ministru Ludovic Orban,
Stimate domnule ministru al Mediului Costel Alexe,

Dispuneți STOPAREA tăierilor de păduri pe perioada stării de urgență! Nu lăsați hoții de lemne să profite de pe urma epidemiei de coronavirus. Mai mult ca niciodată, avem nevoie de plămânii verzi ai acestei țări! Pentru situații excepționale avem nevoie de decizii excepționale.

March 30th

DRAMATIC. UN ÎNTREG JUDEȚ RĂMÂNE FĂRĂ SPITALE! Domnilor Tătaru, Arafat, Orban, când începeți TESTAREA MEDICILOR? Întrebarea este adresată de senatorul USR Goțiu!

redactia@ziarul-bn.ro
preluare mihai goțiu face book

 Cum de ați testat sute de parlamentari și primari fără simptome și fără contact direct (unii chiar de două ori!) și nu testați medicii din prima linie a luptei cu epidemia?