Aproape 2 ani s-a calculat greşit contribuţia la sănătate pentru şomeri. Pădureanu: Fac din Gloria S.A., mai mult de "gura lumii". Vaccinarea antigripală a fost sistată şi în Bistriţa-Năsăud! Zagra: Dascălii trebuie să restituie sume primite ca tichete

www.mesagerul.ro

Aproape 2 ani s-a calculat greşit contribuţia la sănătate pentru şomeri.
- eroarea a fost identificată de Curtea de Conturi

 

Controalele efectuate de Curtea de Conturi în 2011, care au avut ca subiect exerciţiul bugetar al anului 2010, s-au soldat - ca de obicei – cu constatări de abateri contabiliceşti la mai toate instituţiile publice verificate, potrivit raportului public al Curţii de Conturi publicat luna aceasta pe site. Majoritatea abaterilor constatate la instituţiile din Bistriţa-Năsăud nu au constituit contravenţii, fiind generate în principal de superficialitate contabilicească, insuficienţă în urmărirea datelor ori procedurală, abateri constatate ca atare, cu măsuri de conformare. Aşa s-a întâmplat la Primăriile Bistriţa, Dumitra, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Dumitriţa, Budacu, Feldru, Rebra, Direcţia Finanţelor Publice, AJOFM, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate, Spitalul Judeţean şi Spitalul orăşenesc Beclean.

www.citynews.ro

Pădureanu: Fac din Gloria S.A., mai mult de "gura lumii"


Transformarea Clubului de fotbal Gloria Bistriţa în societate pe acţiuni este pe ultima sută de metri. Preşedintele ACF Gloria 1922, Jean Pădureanu, se arată însă sceptic în ceea ce priveşte şansele de reuşită ale acestei societăţi.

Într-un interviu acordat săptămânalului Sportul Bistriţean, Jean Pădureanu spune că a fost de acord cu înfiinţarea acestei societăţi comerciale mai mult de gura lumii, dar nu crede ca vor fi persoane interesate în cumpărarea de acţiuni.

www.bistriteanul.ro

Vaccinarea antigripală a fost sistată şi în Bistriţa-Năsăud!

Bistritenii nu se mai pot vaccina impotriva bolii de sezon! Asta dupa ce ieri Ministerul Sanatatii a sistat vaccinarea in toata tara pentru ca exista o serie de doze de vaccin carora le lipseste din compozitie o anumita substanta. Deocamdata nu se stie pentru cat timp va fi sistata vaccinarea.
In cursul zilei de ieri la sediile Directiilor de Sanatate Publica din toata tara a ajuns o instiintare trimisa de catre Ministerul Sanatatii prin care se cerea ca vaccinarea impotriva bolii de sezon sa fie oprita. Toate acestea dupa ce se pare ca au fost puse pe piata doze de vaccin carora le lipseste o anumita substanta.

www.bistritaonline.ro

Zagra: Dascălii trebuie să restituie sume primite ca tichete cadou de la Primărie
 

Primăria comunei Zagra din Bistriţa-Năsăud le-a dat cadrelor didactice din comună, , în 2010, tichete cadou în valoare de câte 500 de lei pentru a suplini tăierile salariale, dar acum le cere dascălilor banii înapoi, în urma unui control al Curţii de Conturi.
Primarul comunei Zagra, Dumitru Buşcoiu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în baza unei hotărâri a Consiliului Local (CL) Zagra în cursul anului 2010 a acordat tichete cadou în valoare de peste 30.000 de lei cadrelor didactice care lucrau în comună la vremea aceea, în cele cinci şcoli şi şapte grădiniţe, în total peste 60 de persoane.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Vă rugam să completaţi codul din imagine în rubrica de mai jos.
Image CAPTCHA
Introduceţi literele din imaginea de mai sus.